Procurorul Maximilian Bălăşescu, acuzat de luare de mită, şi cei doi complici ai acestuia, Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, au fost trimişi în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna ianuarie 2012, procurorul Maximilian Ion Bălăşescu, cu ajutorul lui Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, a pretins de la un denunţător, cu titlu de mită, „un folos reprezentând o sumă de bani care, iniţial, nu a fost particularizată, urmând ca Ene Cristian Marian şi Simirianu Marian să stabilească cu denunţătorul suma exactă”.
Denunţătorul era cercetat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave într-un dosar penal aflat în instrumentarea procurorului Bălăşescu.
În schimbul acestor bani, procurorul urma să renunţe la măsurile luate împotriva denunţătorului, pentru a ajunge la alt dosar de scoatere de sub urmărire penală.
Pe 31 ianuarie, Ene a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunţător sumele de 90,000 lei şi 80,000 euro, în numele lui Maximilian Bălăşescu.
Procurorul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile , la fel şi Ene şi Simirianu.