Blanka Vlasic, una dintre cele mai bune săritoare în înălţime din lume, ar putea rata Jocurile Olimpice de la Londra din cauza unor probleme de sănătate.
Atleta din Croaţia, deţănătoarea celei de-a doua sărituri din istoria sportului, cu 2,08 metri, a suferit o intervenţie chirugicală la călcâiul stâng anul acesta, iar recuperarea s-a complicat din cauza unei infecţii prelungite, transmite Reuters.
Vlasic a anunţat că se va decide cu o zi înainte de Olimpiadă dacă va participa sau nu, spunând că se teme că întreg sezonul şi evoluţia la Londra ar putea fi compromise.
Problemele de sănătate sunt, din păcate pentru Blanka, un lucru obişnuit, cariera sa fiind adesea întreruptă de diverse afecţiuni. Cea mai gravă situaţie pe care a trebuit să o înfrunte a fost o intervenţie la glanda tiroidă, care a ţinut-o pe bară întreg sezonul în 2005.
Campioană mondială în 2009 şi vicecampioană în 2011, croata, în vârstă de 28 de ani, a declarat că nu vrea să meargă la Londra şi să sară 1,90, 1,95, sau să se califice cu emoţii în finala probei de sărituri în înălţime.