Ioan Rus a trebuit să își dea demisia fiindcă a fost ”cel puțin neglijent” în verificarea listelor electorale permanente, afirmă deputata liberală Ancuța Pocora.
”O noua saptamana, noi interpretari, noi discutii, mai putin punerea in aplicare a vointei a peste 8 milioane de romani! Demisiile miniştrilor de Interne şi Administraţiei erau de aşteptat, ţinând cont de faptul că verificarea listelor electorale permanente de către MAI poate fi calificată drept cel puţin neglijentă. Această neglijenţă poate conduce la invalidarea administrativă a unui referendum în cadrul căruia 7,5 milioane de români s-au exprimat în legătură cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Niciun fel de interpretări legale nu pot fi luate în seamă câtă vreme cvorumul luat în calcul pentru referendumul din 29 iulie a fost stabilit pe baza unor cifre care nu mai reflectă realitatea. Practic, ceea ce ni se propune este să decidem un cvorum pe o bază ireală”, scrie Ancuța Pocora, pe blog.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.