“Destinul a vrut că acei doi oameni care au păşit pe lună pentru a o explora să se odihnească în pace acolo. Aceşti oameni curajoşi, Neil Armstrong şi Edwin Aldrin, ştiu că nu există nicio speranţă pentru salvarea lor. Dar ei ştiu în egală măsură că sacrificiul lor nu este in van: el aduce speranţă întregii umanităţi.
Aceşti doi oameni îşi sacrifică viaţa pentru cel mai înalt ţel al speciei umane: căutarea adevărului şi a înţelegerii.
Familiile lor şi prietenii lor vor fi în doliu; naţiunea va fi în doliu; lumea întreaga este în doliu; Mama Terra va fi în doliu pentru aceşti fii pe care a îndrăznit să-i trimită în necunoscut.
Odinioară, strămoşii noştri priveau stelele şi îi vedeau pe eroii lor printre constelaţii. Astăzi facem acelaşi lucru. Dar eroii nostri, chiar dacă execpţionali, sunt oameni în carne şi oase.
Vor urma alţii şi îşi vor găsi cu siguranţă drumul spre casă. Această căutare nu va fi refuzată umanităţii. Dar aceşti oameni au fost pionierii şi vor rămâne astfel în inimile noastre.
De acum înainte, fiecare om care se va uita la lună va şti că acolo se află o părticică dintr-o altă lume care va aparţine întotdeauna umanităţii.”
Acesta este mesajul pe care preşedintele SUA, Richard Nixon, urma să-l citească naţiunii în cazul in care revenirea modulului lunar nu ar mai fi fost posibilă pe data de 20 iulie 1969. Acest necrolog nu a fost, din fericire, citit atunci. Acum însă se împlinesc nu numai 43 de ani de când Neil Armstrong a păşit pe Lună, ci şi două zile de când el a părăsit această lume.
