Traian Băsescu şi Monica Macovei au gândit un plan diabolic. Cu o lună înainte de data aderării, în decembrie 2006, ei au acceptat un mecanism umilitor pentru România, un instrument de monitorizare fără sfârşit care a fost şi va fi folosit în permanenţă pentru „a ne da peste degete” atunci când ridicăm vocea în cadrul clubului european spre a ne apăra interesele, scrie Adrian Năstase pentru Jurnalul.ro.
“De aceea, noi suntem în situaţia să discutăm cu doamna Merkel despre cvorumul la referendum şi alte chestiuni menite să ne pună în defensivă, în loc să discutăm, spre exemplu, despre interesele noastre în Republica Moldova, în condiţiile vizitei sale la Chişinău.
Pentru Băsescu, MCV-ul a fost un instrument util, invocat drept argument de autoritate („ne-a cerut „Bruselu”!”) pentru a-şi realiza interese politice mărunte. Raportul de „evaluare” din 18 iulie este un exemplu foarte bun pentru această strategie de tip „stick and carrot” („băţ şi morcov”). MCV-ul este şi va fi un „coş” în care vor fi aruncate diverse cereri pentru a justifica blocarea unor decizii din ţările membre ale Uniunii Europene, vizând interese ale României („spaţiul Schengen”, „dreptul la muncă”, cote de „imigrare”, problematica romilor, interese în privatizare – apropos, cunoaşteţi firme din România capabile să cumpere 15% acţiuni la Transgaz?)
Personal, am trecut prin multe situaţii delicate sau umilitoare în 20 de ani în care m-am ocupat, într-un fel sau altul, de politica externă românească dar nu-mi aduc aminte de ceva asemănător – de auto-asumarea, practic, a unui regim semi-colonial – cel puţin în acest domeniu, MCV-ul fiind construit de la două capete – unul fiind Traian Băsescu la Bucureşti şi altul de „capuchehaia” sa de la Bruxelles – Monica Macovei.”
