În colegiul 2 Senat din circumscripţia Botoşani suntemîn faţa unei situaţii inedite. Din cei 4 candidaţi însrişi, doi au fost invalidaţi de către Biroul Electoral Judeţean. Este vorba de Valentin Făgărăşean – candidat ARD/PDL şi de Adrian Bradu – candidat PER. Primul nu a putut demonstra, în dosarul depus la BEJ că are domiciliul în România, iar al doilea are 28 de ani, vârsta minimă pentru Senat fiind de 33 de ani. Este greu de presupus că Făgărăşean va obţine în justiţie anularea invalidării candidaturii sale. Consecinţele acestei situaţii: candidatul USL/UNPR, Şerban Mihăilescu („aka Micky Şpagă”), oricum favoritul nr.1, va câştiga fără vreo emoţie colegiul cu peste 50%. În schimb, pentru ARD situaţia este total neplăcută. Un minus de 16 – 18.000 de voturi va cântări enorm în economia pe judeţ a ARD, care sigur nu va obţine un mandat de senator la redistribuirea nr.4 (dacă se va ajunge aici) a mandatelor suplimentare – extra-colegii. Nu este exclus ca un „extra-mandat” să fie obţinut în acest caz de unul dintre candidaţii PPDD. Printre candidaţii PPDD se numără şi Liliana Mincă ex director general Loteria Română, ex PC, ex UNPR.
Candidează din închisoare
Un fost nume greu de pe scena politică botoşăneană, Constantin Conţac (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani) a fost încarcerat pe 31 octombrie, el având o condamnare definitivă şi irevocabilă de 3 ani cu executare. Numai că, în momentul punerii în executare a mandatului de arestare, Conţac avea deja validată candidatura pentru colegiul 3 Senat Botoşani. Legea interzice persoanelor care au condamnare definitivă, dar nu prevede nimic pentru situaţia în care candidatura este validată anteior.
„Legea nu acoperă această situaţie. Noi nu avem posibilitatea de a interveni, o dată ce candidatura a fost validată”, a declarat presei Lăcramioara Axinte, preşedintele BEJ Botoşani.
Ce se poate întâmpla pe 9 decembrie. Un om aflat în spatele gratiilor va obţine un număr de voturi. Nu ar fi pentru prima oară. La localele din 10 iunie, doi primari aflaţi în arest preventiv şi-au păstrat primăriile în urma scrutinului. Dacă – totuşi greu de presupus – Conţac obţine voturi suficiente care să-i aducă un mandat de senator, în acest caz validarea în Senat a mandatului său va fi imposibilă şi se va ajunge la alegeri anticipate în colegiul 3 Senat Botoşani.
Lista „neagră”, fără efect în Botoşani
Dintre candidaţii ARD din Botoşani, doi, deputaţii Iacob Stelică Strugaru şi Neculai Rebenciuc s-au aflat pe lista celor 36 de proscrişi găsiţi de aşa-zisa comisie Macovei. Acest aspect nu a contat însă pentru liderii PDL Botoşani. Şi Strugaru şi Rebenciuc se regăsesc pe listele decandidaţi. Nu sunt singurii de pe „lista neagră” a PDL.