Primele imagini spion cu modelul Granta pe care-l testează Lada au fost publicate de autolatest.com
Modelul Granta al ruşilor de la Lada este rodul colaborării cu francezii de la Renault şi este construit pe platforma tehnică a Loganului. Granta ar putea fi prezentat la Salonul Auto de la Moscova din august. Producţia va începe la finalul lui 2011, iar oficialii Lada anunţă o producţie anuală de 400.000 de bucăţi. Producătorul nu a anunţat preţul modelului, dar surse din piaţă spun că Lada Granta va costa circa 5.000 de euro (190.000 ruble).
Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 17% anul trecut, de la 53.869 la 62.826 unităţi, de aproape două ori mai lent decât piaţa auto, care a urcat cu 30%, de la 1,46 milioane la 1,9 milioane de maşini.
Logan a coborât anul trecut o poziţie în topul celor mai bine vândute mărci, pe şase, potrivit unui comunicat al Comisiei Constructorilor Auto, din cadrul Asociaţiei Companiilor Europene în Federaţia Rusă. Primele patru locuri sunt ocupate de modele ale constructorului local Lada, iar pe cinci se situează Ford Focus. În decembrie, avansul vânzărilor Logan a fost de 31%, de la 5.143 la 6.743 maşini, la jumătate comparativ cu evoluţia pieţei, în creştere cu 60%, de la 128.137 la 204.586 unităţi.