Zilele trecute (joi, 12 ianuarie), cotidianul.ro a acceptat publicarea articolului de opinie a subscrisului, intitulat „Încă o lovitură dată sistemului securităţii naţionale. Victoria KGB din Palatul Victoria”. În momentul în care scriu aceste rânduri, articolul avea peste 5.600 de accesări, 75 de voturi cu plus din 79 de votanţi şi suficiente comentarii favorabile, precum şi câteva mostre de replici pe care le-am atribuit „Brigăzii Diversiune şi Război Informaţional”. Prin vocile acestei brigăzi, diversele entităţi care au pus România sub dictatura unui cartel antinaţional, protector al corupţiei insitituţionalizate, dezvoltator al prostiei şi promotor al minciunii politice, aparenţele sub care se poate întâmpla orice, fără a se găsi vreodata vinovaţii, încearcă să manipuleze spaţiul comunicarii publice, pentru a îngusta marja dreptului la informare corectă a contribuabililor.
Când, calculat, mi-am asumat riscul să rezum articolul într-un titlu incitant, nu am făcut-o „cu titlu gratuit”, ci în urma unor raţionamente reci, lucide şi adevărate. „Veritas odium parit”. Ştiam că adevărul naşte ură. Dar este pentru prima dată când trăiesc şi experienţa de a o vedea dezlănţuită oarbă, fără ţintă şi, aparent, fără miză. O gorilă, condotier de presă, evadată din „Ferma animalelor”, a lui George Orwell, s-a dezlănţuit împotriva mea, într-un editorial „de serviciu” din „Curentul”, marţi, 18 ianuarie a.c., făcându-mă în fel şi chip, de la „uşier” şi „ştergător de cururi” la „mason”, de la „slugă de cârpă kaghebistă” şi „plagiator” la „trădător”, de la „impostor” la „detractorul jucătorului” cu mingile ridicate (inocent?) la fileul …. (pauză de informaţii clasificate) şi de la „pensionarul gargaragiu din SRI” la… (de ce nu?) favoritul aceluiaşi „Curentul”, când, în criză de subiecte şi rating, m-a găzduit preferenţial în paginile sale (a se vedea „Curentul” din 27 octombrie 2009).
Bineînţeles că temerarul semnatar al delaţiunilor din denunţul calomnios nu a fost nici măcar în măsură să mă „gratuleze”, sub proprie semnătură, cu toate acele invective, care au urmat în cascadă, în vreo 30 de pagini de comentarii, cele mai multe apărute aproape concomitent, dacă nu chiar înaintea ediţiei ziarului. „Brigada de Diversiune şi Război Informaţional” a trecut la atac. Comentarii cu titluri precm : „Un gunoi „…” scris de Generalul Vlad”, evident un fals provocator, nu fac decât să recunoaştem manualul de dezinformare „Matrioşka”, după care au fost şcoliţi internauţii diversionişti.
Este oricui evident că nu a deranjat subiectul articolului meu de opinie, căci cine nu a atacat în zilele acestea chestiunea fierbinte a jefuirii şi desfiintarii pensiilor militare de stat (dacă nu mai avem stat!), ci concluzia strecurată în context: marea manipulare antinaţională a structurilor statului de către noile reţele din reţeaua puterii.
Departe de mine gândul, aşa cum scrie, lipsit de convingere, condotierul de la „Curentul”, că vreun serviciu secret, care s-a respectat şi ai cărui succesori se respectă şi mai mult, şi-ar încurca treburile cu un Emil Boc, în apărarea căruia sare fiţuica din serviciul extratereştrilor portocalii, ocupanţi dictatoriali ai României. Este de notorietate internaţională că nu el face cărţile la masa unde ni se joacă destinele şi s-a amanetat până şi viitorul urmaşilor noştri. Căci cum altfel am putea înţelege că una promite şi ne asigură preşedintele şi prim-ministrul şi cu totul alta este realitatea. Cine ne manipulează până şi demnitarii care personifică statul român?!
Cum România a fost dintotdeauna marea ameninţare din vecinătatea apropiată a marelui sau mai micilor vecini, cine altcineva ar putea avea interesul să-i paraziteze centrele de decizie ale politicii naţionale de securitate cu spioni şi agenţi de influenţă? Republica Kiribati sau Republica Vanuatu? Să fim seriosi !
Confruntat cu tactica de operaţiune psiho- mediatică pe care „Brigada de Diversiune şi Război Informaţional” mi-a rezervat-o, am recunoscut regnul, clasa, ordinul, familia, specia şi genul operaţiunii şi nu-mi rămâne decât să cer clemenţa autorilor ei, în termenii pe care mi i-au indus subliminal: „Tovarăşi kaghebişti, nu mă executaţi! Iertaţi-mă că n-am spus tot…”.
Şi vorba lui conu Iancu: „Ba, pe-a mamei dumnealor!”.
„Curentul”, 27 octombrie 2009 şi… „Curentul”, 18 ianuarie 2011
Un general (r) SRI acuză: ofiţerii „anti-KGB” – primii disponibilizaţi de către Măgureanu
Curentul – marţi, 27 octombrie 2009
© Curentul
GEN ROGOJAN vs MAGUREANU. Un general (r) SRI acuză: ofiţerii UM 0110 „anti-KGB” – primii disponibilizaţi din Serviciul Român de Informaţii
October 27th, 2009
Scris de Victor Roncea
Apariţia în presă a unor opinii în serial ale primului director al SRI, Virgil Măgureanu, privind reformarea aparatului securităţii statului, a născut noi controverse printre rezerviştii Serviciului, care îl acuză pe profesorul de sociologie şi fost căpitan DIE că, printre altele, a favorizat şi epurarea ofiţerilor de informaţii care urmăreau agenţii serviciilor secrete comuniste din România în cadrul Unităţii 0110 „anti-KGB”. Generalul de brigadă (r) Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cu o activitate importantă în comunitatea de informaţii de după 1989, consideră că Virgil Măgureanu rescrie istoria SRI şi este, încă, tributar „echipei Ştefan Gheorghiu”. Îi stăm la dispoziţie profesorului Măgureanu pentru o eventuală replică. Generalul (r) SRI Rogojan ne-a oferit în exclusivitate extrase dintr-o nouă lucrare a sa, care va fi lansată până în decembrie şi care va da multe insomnii unora sau altora: „1989 – Dintr-o iarnă în alta – România în resorturile secrete ale istoriei”. Le vom publica în premieră, alături de alte documente mai mult sau mai puţin secrete, pentru a contribui la aflarea adevărului asupra momentului Decembrie 1989.
– Domnule general, cum comentaţi afirmaţia domnului Virgil Măgureanu că au trebuit să treacă doi ani pentru ca nou-înfiinţatul SRI să poată răspunde atribuţiilor sale? Şi care a fost rolul cadrelor instalate de Nicolae Militaru, agent GRU, la conducerea unităţilor?
– În primul rând, cam de atâta timp a avut nevoie pentru scoaterea de la conducerea „unităţilor teritoriale paralizate” – după cum spune chiar dânsul – a şefilor detaşaţi de la Ministerul Apărării Naţionale, care într-adevăr, cu rarisime excepţii, au blocat activitatea de informaţii pentru securitate naţională la nivelul întregii ţări. Iniţial, directorul Serviciului Român de Informaţii i-a creditat şi acceptat, probabil şi din nevoia de a avea susţinerea puterii militare, unica forţă conducătoare reală în acel moment. Toate sediile unităţilor teritoriale ale fostului Departament al Securităţii Statului fuseseră ocupate de comandamentele militare judeţene, iar patrimoniul întregului DSS, preluat de MApN. Dacă preluarea a fost aproape instantanee, pentru recuperare a fost nevoie de mult timp şi numeroase formalităţi birocratice, iar inventarul iniţial nu s-a mai reconstituit.
În al doilea rând, tot cam doi ani au fost necesari pentru adoptarea Legii de organizare şi funcţionare a Serviciului Român de Informaţii, în condiţiile în care în absenţa cadrului juridic, având în vedere contextul ostil, special creat şi exacerbat, împotriva reconstrucţiei juridice şi instituţionale a sistemului securităţii naţionale, era teoretic şi practic imposibil să se relanseze o activitate normală a vreunui serviciu de informaţii.
În al treilea rând, domnul Virgil Măgureanu, prin prestaţiile sale publice, a dezavuat mijloacele şi metodele activităţii secrete de informaţii, omiţând că acestea nu au determinare ori condiţionări ideologice, informatorii, de exemplu, existând de când lumea. Or, dânsul, în calitate de director al noului serviciu de informaţii pentru securitate naţională, declara ritos şi încerca să demonstreze că acesta va lucra fără informatori. Jocul domnului Măgureanu cu cuvintele a avut efectul unei lovituri nucleare asupra sistemului informativ. După aceea, ca şi cum nu ar fi fost destul, domnia sa a declarat deschis războiul cu dosarele secrete din Arhiva Securităţii. Asta şi în replică la actul celui care i-a transmis către presă dosarul personal de căpitan în rezervă al Serviciului Extern al Securităţii. Apartenenţa respectivă era poate un fapt de înaltă onoare şi patriotism, cu care trebuia să aibă tăria să se mândrească, nu să se lepede ca de satana…
– Credeţi că publicarea dosarului său a dus şi la alte „accidente”?
– Au mai fost şi alte „accidente” în exerciţiile de comunicare publică ale directorului Serviciului Român de Informaţii care, toate la un loc, au decredibilizat declaraţiile de intenţii cu privire la edificarea noului serviciu de informaţii. Ce bază de sprijin mai putea să-şi creeze un serviciu de apărare a securităţii cetăţeanului, societăţii şi statului împotriva conspiraţiilor şi atentatelor anticonstituţionale, dacă nu putea oferi nicio protecţie surselor sale, nici măcar ca un ziarist, iar informaţiile şi documentele din dosarele secrete susţineau un acut război politic dintre putere şi opoziţie? Să nu avem memoria scurtă, dar note, declaraţii, fişe şi alte documente secrete din dosarele existente în Arhivele Securităţii, despre personalităţi marcante ale opoziţiei, preluate de SRI, nu s-au „teleportat” singure în paginile anumitor cotidiene sau săptămânale, cele mai multe acum dispărute din peisajul presei. Deci, în afirmaţiile domnului Virgil Măgureanu încap şi nuanţele de această natură…
– Da. Cu ce s-a remarcat această „echipă de la Ştefan Gheorghiu”, care apare în construcţia Serviciului Român de Informaţii?
– Acesta este fondul chestiunii în discuţie: de fapt lipsa de criterii în managementul resurselor umane, absenţa unei politici de personal, corect fundamentate, eliberate de numeroasele presiuni exterioare pentru plasamentul a tot felul de neaveniţi şi paraziţi au accentuat deprofesionalizarea, voluntarismul şi aventurismul, întârziind transformările frecvent clamate şi mult-aşteptate. Revin asupra „echipei de la Ştefan Gheorghiu”. Cu trecerea timpului, ei au devenit foarte buni colegi, au găsit suficiente amintiri şi alte elemente de comuniune cu „securiştii”, „foştii din securitate”, cu care s-au coalizat în rezistenţa tacită faţă de pericolul reprezentat, atât de menţinerea în Serviciu a „profesioniştilor” din armată, cât şi de noul val „pecerist”, al „pilelor, cunoştinţelor şi relaţiilor”. Desigur, lucrurile bune nu puteau să apară din senin. Dl Virgil Măgureanu, ca profesor, s-a ocupat cu reală aplicaţie de problemele pregătirii viitorilor ofiţeri. Dar ei şi-au afirmat profesionalismul după circa opt ani de la absolvire. Trebuie recunoscut totuşi că unii membri ai echipei au avut ceva realizări: au excelat în politică şi controlul informării factorilor de decizie ai statului. Nu au realizat, însă, rolul şi importanţa culturii juridice a ofiţerilor de informaţii. Consecinţa a fost aceea că formarea noilor generaţii de ofiţeri nu a mai urmărit să-i deprindă cu rigoarea raţionamentelor juridice în înţelegerea şi interpretarea informaţiilor în raport cu ameninţările sau evenimentele, ci cu raţionamentele ştiinţelor speculative.
– Dvs. aţi susţinut recent că, în 1989, „Departamentul Securităţii Statului, în pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofiţerilor de informaţii cu un înalt grad de instruire (absolvenţi de facultăţi în cele mai diverse specialităţi, absolvenţi ai unor cursuri de limbi, culturi şi civilizaţii străine, un procent însemnat de specializări postuniversitare)”. Domnul Virgil Măgureanu afirma exact contrariul, respectiv că „efectivele abundau de oameni depăşiţi de evenimente, chiar deprofesio-nalizaţi”. Adevărul e, poate, la mijloc. Cum comentaţi?
– Depinde de unităţile de măsură folosite pentru cuantificarea profesionalismului şi de momentele evaluării pe care le are în vedere domnia sa. Domnul Virgil Măgureanu a găsit imediat loc în SRI unor oameni de încredere, cu care a lucrat la Academia „Ştefan Gheorghiu” ori la institutele pendinte de aceasta, folosite pentru acoperirea unor misiuni externe, inclusiv cea avută iniţial de profesorul meu de Teorie Generală a Statului şi Dreptului, Dumitru Mazilu. Aceşti primii nou-veniţi în Serviciu s-au făcut că nu prea înţeleg raţiunile şi fondul activităţii secrete de informaţii. Ca să nu se creadă cine ştie ce… Apoi mai manifestau şi suspiciuni ori rezerve serioase faţă de acest gen de activitate şi, bineînţeles, faţă de cei care o practicau. Toate consilierile pe le ofeream, cu bună-credinţă, erau răstălmăcite şi aplicate exact pe dos, crezând că noi, cei „vechi”, le spunem „pe invers”. Interesaţi de consolidarea noilor lor poziţii, nu scăpau prilejul de a se pune numai pe ei în evidenţă şi de a-i discredita, marginaliza ori exclude pe ceilalţi.
Într-o etapă următoare, domnul Virgil Măgureanu a fost nevoit, din câte am înţeles, să disponibilizeze circa 1.200-1.500 de ofiţeri din generaţiile de mijloc, adică pe cei care constituiau pilonii de profesionalism şi ai perspectivelor Serviciului. Aceasta după ce anterior toţi cei care împliniseră 50 de ani au primit „liber” la pensie. Mulţi dintre cei astfel disponibilizaţi au trebuit să plece nu pentru că au făcut parte din poliţia politică, ci pentru că au lăsat „răni adânci” unor servicii de spionaj străine… Acesta este adevărul, să nu-l spunem nici după 20 de ani?!
– Staţi puţin. Vreţi să spuneţi că au fost epuraţi, de fapt, tocmai cei ce stăteau cu ochii pe agenţii străini?
– În dialogurile domniei sale cu istoricul loviturilor de stat din România, Alex Mihai Stoenescu, domnul Virgil Măgureanu rămâne zdravăn strâns în chingi, ca să nu spunem umilit, în legătură cu inabilitatea răspunsurilor şi confuzia răspândită în chestiunea unei părţi din arhiva microfilmată a UM 0110. Dumneavoastră, ca jurnalist experimentat pe frontul estic al României, puteţi credita bâlbâiala domnului Virgil Măgu-reanu în chestiunea respectivă, sau chiar credeţi că ce s-a luat de acolo, din plafonul unităţii, nu avea şi copii de asigurare? Nu, nu-i nevoie să-mi răspundeţi. Fac şi eu un simplu exerciţiu de retorică…
Şi… „Curentul”, marţi, 18 ianuarie 2009
Marţi 18 ianuarie 2011
Anul XIV Nr. 7 (4659)
Vîntu scoate la rampă pensionari gargaragii din SRI
Scris de George Roncea
În războiul mediatic al pensiilor, fostul general de brigadă SRI Aurel Rogojan (foto) a răspuns întocmai şi la timp comenzii lui SOV, cu un material pompieristic în care invoca KGB-ul pentru a acuza actuala guvernare de schimbările legate de pensiile unor categorii de militari. Pensiile sunt noua temă la modă a controversei pe câmpul politic, iar adversarii guvernării Boc scot de sub tejghea tot ce le vine la mână pentru a mai pocni cu ceva din bici, pe reţeaua media arondată mogulilor cu probleme penale de genul Vîntu-Voiculescu. Printre cei utilizaţi în acest context se numără, mai nou, şi un fost general SRI, care acuză nici mai mult nici mai puţin decât o conspiraţie KGB pentru a răpi pensiile unor categorii de militari.
Despre bâlbâielile guvernului Boc cu pensiile militarilor se pot spune multe, poţi acuza lipsa de rigoare şi proasta oganizare, depăşirea nonşalantă a termenelor, lipsa de comunicare, de profesionalism în cele din urmă, dar de aici şi până la a asuma tocmai KGB-ului activitatea lui Boc este cel puţin exagerat şi ridicol. Textele generalului Rogojan pe această temă par mai degrabă elucubraţii ale unui pensionar dus cu pluta care pe deasupra mai şi vorbeşte de funie în casa spânzuratului. Generalul este utilizat astăzi pe post de mingiuţă de ping pong în jocul politic dus de Vîntu & comp împotriva lui Băsescu, iar ce face el este cel puţin dezonorant şi în orice caz penibil.
Când tu ai fost subordonat celor care au jefuit populaţia României şi au devalizat economia naţională, cum mai vii acum să dai lecţii şi să emiţi judecăţi?
Când ai fost sluga slugii servile a lui SOV, Radu Timofte, cum mai ai acum tupeu să comentezi? Problema imposturii nu-l deranjează se pare deloc pe fostul general Aurel Rogojan, care sub titlul „Victoria KGB din Palatul Victoria – încă o lovitură dată sistemului securităţii naţionale” emite următoarele consideraţii:
„Agenţii KGB infiltraţi în structurile de putere ale României au mai dat o lovitură sistemului securităţii naţionale. Cei mai năpăstuiţi şi greu loviţi de recalcularea pensiilor militare de stat sunt foştii ofiţeri ai Unităţii Speciale (DSS) UM 0110 Bucureşti, cunoscută ca „Departamentul anti – KGB”… „în 1989 s-a încheiat un război. Un război în care Rusia Sovietică, într-o alianţă secretă de conjunctură cu puterile occidentale, a învins, încă o dată, România. După cum este cunoscut, începând cu cel de-al şaselea deceniu al veacului trecut, România, urmare a afirmării hotarâte a independenşei faţă de hegemonia Moscovei, a devenit, în planul operaţiunilor KGB-ului, un stat inamic”… „Pentru apărarea fiinţei naţionale a statului român, a cărei distrugere a devenit un obiectiv primordial şi al puterii Sovietelor, proclamate de Lenin, la începutul anilor ’60 a fost constituită o structură specială de securitate, pentru controlul şi neutralizarea operaţiunilor secrete antiromâneşti ale URSS şi aliaţilor săi din Organizaţia Tratatului de la Varşovia, unde România „făcea figuraţie”… „Pe data de 3 ianuarie 1990, doi dintre agenţii marcanţi ai KGB-ului, deveniţi şefii absoluţi ai «noii puteri militare revoluţionare», au radiat UM 0110 din Organigrama Departamentului Securităţii Statului, care a fost dezmembrat şi împărţit provizoriu (dar distrus efectiv în ceea ce însemna infrastructura de suport a operaţiunilor) între mai multe structuri speciale ale Ministerului Apărării Naţionale. După înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, UM 0110 nu a mai fost reconstituită”… „Agenţii KGB-ului infiltraţi în structurile de putere ale statului îşi pot savura victoria: au mai plătit o poliţă şi au mai dat un avertisment celor ce cred în idealurile sacre pe care se fondează identitatea naţională românească. Un concept deranjant, deopotrivă, internaţionalismului communist, dar şi globalizării fără frontiere, state, guverne şi monede naţionale (doar ale unora!)”.
Am selectat o parte din mesajul public al generalului în rezervă care s-a hotărât să treacă de la ieşiri publice, pe mass-media, cu caracter istoric la atitudini tranşante cu caracter politic. Din păcate ceea ce face el acum împinge în derizoriu chiar substanţa luptei duse de unele dintre cadrele fostei Securităţi, care au acţionat împotriva KGB-ului, cadre dintre care domnia sa nu a făcut şi nu face parte, dimpotrivă.
Când fostul său şef, decedatul Radu Timofte, însuşi suspectat de kaghebită, lucra alături de Sorin Ovidiu Vîntu pe coordonate clar antiromâneşti şi tipic kaghebiste, cum mai vii tu astăzi să vorbeşti de KGB?
Când ai lucrat de asemenea pentru Măgureanu, unul dintre complotiştii KGB, cum mai vii să dai lecţii despre KGB?
Când alături de tot SRI-ul ai stat în genunchi în faţa kaghebistului de Ion Iliescu, servind cu devotament FSN-ul de exctracţie moscovită şi urmaşii săi, cum mai ai tupeul să vorbeşti de KGB?
Ştim astăzi foarte bine că şi în Securitate unii erau anti-KGB şi alţii pro. Însă Aurel Rogojan a făcut parte dintre cei pro-KGB. Deducţia este de o simplitate absolută. Cei anti-KGB au avut de suferit, au fost fie căutaţi pe acasă la „revoluţie”, ciuruindu-li-se domiciliile, cum este şi cazul fostului şef al 0110, generalul Victor Niculicioiu, sau fiind lichidaţi de generalul GRU Nicolae Militaru, pus de Iliescu la comanda Armatei, cum a păţit Trosca. Ceilalţi ofiţeri ai Securităţii, care au tăcut mâlc, care s-au făcut că plouă ca mierla pe ouă, au dus-o sub nouă stăpânire moscovită de după 1989 foarte bine, cum este şi cazul generalului Rogojan, fost şef de cabinet al lui Iulian Vlad, şeful DSS, aciuit apoi călduţ la Măgureanu şi încă şi mai călduţ la Timofte.
Când şeful statului, Traian Basescu a ieşit public relativ recent afirmând că SRI-ul din epoca Timofte a fost aservit total lui Sorin Ovidiu Vîntu, conserva expirată a KGB, nu l-am auzit pe generalul Rogojan să iasă la rampă să-şi pună cenuşă în cap. Nu am auzit nici altădată, înainte de pensionarea sa, de vreo acţiune curajoasă a domniei sale pe câmpul de luptă anti-KGB. A veni acum să turui din guritză despre KGB după ce ai servit peste 20 de ani un sistem subordonat kaghebiştilor este cel puţin dezonorant, mai ales când o faci invocând calitatea de cadru al SRI-ului, fie şi în rezervă. Rezerva de cadre a lui SOV&comp, nu a României, să fim bine înţeleşi.
Gl. brg. (rez.) Aurel I. Rogojan
