În 2007, pe când avea 51 de ani, unei muziciene celibatare din Elveţia, directoare artistică a unui festival, justiţia i-a refuzat dreptul de a adopta un copil. „La peste 60 de ani, ea se va afla în situaţia de unic părinte a doi adolescenţi. La problemele legate de această perioadă a vieţii se adaugă dificultăţile celor doi copii”, se arată în hotărârea tribunalului federal din 2007.
Considerându-se discriminată pe criterii de vârstă, Ariane Schwizgebel s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, menţionând că statul elveţian permite femeilor să aibă copii biologici la peste 45 de ani. CEDO a respins însă plângerea elveţiencei, considerând că decizia justiţiei elveţiene nu a fost arbitrară şi discriminatorie, ci că a ţinut cont în primul rând de interesul copiilor.
Un cu totul alt verdict a dat justiţia britanică, însă într-un proces vizând relaţiile de muncă. Realizatoarea BBC Miriam O’Reilly, 53 de ani, a câştigat un proces împotriva companiei britanice, pe care o acuză de concedierea sa la 51 de ani, pe criterii de vârstă. O’Rilley a primit daune în valoare de 150.000 de lire sterline, iar BBC a fost acuzată de „inginerie socială” prin decizia sa de concediere.