MAE: Nu există bază reală pentru justificarea afirmaţiilor ministrului francez al Afacerilor Europene.

Ministerul român al Afacerilor Externe îl invită pe ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, să facă o vizită în România pentru a se informa direct asupra situaţiei reale, din teren, MAE român apreciind că nu există nicio bază reală pentru justificarea declaraţiilor acestuia. Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat remis vineri, că ia notă […]

De cotidianul.ro - Autor

Ministerul român al Afacerilor Externe îl invită pe ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, să facă o vizită în România pentru a se informa direct asupra situaţiei reale, din teren, MAE român apreciind că nu există nicio bază reală pentru justificarea declaraţiilor acestuia. Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat remis vineri, că ia notă […]

Ministerul român al Afacerilor Externe îl invită pe ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, să facă o vizită în România pentru a se informa direct asupra situaţiei reale, din teren, MAE român apreciind că nu există nicio bază reală pentru justificarea declaraţiilor acestuia.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat remis vineri, că ia notă cu îngrijorare de declaraţia publică făcută joi de ministrul pentru Afaceri europene al Franţei, Laurent Wauquiez, potrivit căreia aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen ar periclita securitatea Uniunii Europene în ansamblu.

„Ministerul Afacerilor Externe consideră că nu există nicio bază reală pentru justificarea unor astfel de afirmaţii”, se arată în comunicatul citat.

MAE susţine că securitatea Uniunii este o prioritate pentru România, care este preocupată cel puţin în egală măsură cu celelalte state membre să o asigure la cele mai ridicate standarde.

Investiţiile importante făcute în securizarea frontierei externe a Uniunii, tehnologia de ultimă oră folosită şi pregătirea foarte bună în vederea aderării la Schengen sunt argumente în acest sens, consideră MAE.

Diplomaţia de la Bucureşti reaminteşte, totodată, că raportul privind protecţia datelor cu caracter personal a fost adoptat de toate statele membre, iar Decizia Consiliului în acest sens a reprezentat baza legală care a permis României şi Bulgariei să se conecteze la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) începând cu 5 noiembrie. Acest sistem permite încărcarea de date şi transmiterea de alerte.

„În cele peste două luni şi jumătate de la conectarea la sistem nu au fost înregistrate niciun fel de probleme de tipul celor evocate în declaraţia publică sus-amintită. Dimpotrivă, participarea României la schimbul de date a permis identificarea şi prinderea unui număr important de persoane aflate în evidenţa sistemului. Ca urmare a consultării Sistemului Informatic Schengen, autorităţile române au localizat 192 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în SIS. Misiunile de evaluare Schengen a frontierelor României s-au finalizat cu rapoarte favorabile, implementarea standardelor Schengen în unele domenii fiind considerate bune practici. Analizele, inclusiv ale autorităţilor comunitare, demonstrează faptul că România nu reprezintă un risc din punct de vedere al imigraţiei ilegale pentru Uniune”, explică ministerul.

„Ministerul Afacerilor Externe îi adresează ministrului francez al Afacerilor europene, Laurent Wauquiez, invitaţia de a efectua o vizită în România pentru a se informa direct asupra situaţiei reale, din teren”, încheie MAE.

O aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor în cadrul UE ameninţă securitatea restului Europei, a apreciat joi ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez, citat de AFP.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.