Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ninsori şi vijelii valabilă în Bucureşti şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării, unde de sâmbătă, ora 12.00 şi până duminică, ora 23.00, va ninge abundent, iar vântul va avea intesificări, viscolind temporar ninsoarea.
„În intervalul 22 ianuarie, ora 12.00 – 23 ianuarie, ora 23.00 va ninge în cea mai mare parte a ţării, pe arii mai extinse şi local mai abundent în regiunile din jumătatea de sud, iar în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vântul va avea intensificări, viscolind temporar ninsoarea”, se arată în atenţionarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Meteorologii menţionează că în zona litoralului vor fi şi precipitaţii sub formă de ploaie sau lapoviţă.
Atenţionarea cod galben este valabilă pentru Bucureşti şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Covasna şi parţial în Sibiu şi Braşov.
Update: Şeful Poliţiei Rutiere, comisarul-şef Lucian Diniţă, a precizat că duminică dimineaţă a fost transmisă o nouă atenţionare privind un val de ninsoare în zona de sud a ţării, decizia privind restricţionarea circulaţiei în cele şase judeţe pentru maşinile de peste 3,5 tone fiind luată ca urmare a acestei avertizări.
Şeful Poliţiei Rutiere le-a recomandat şoferilor să nu circule pe drumurile comunale şi judeţene până când acestea nu vor fi curăţate de zăpadă.
Totodatră, Diniţă le-a recomandat şoferilor care pleacă la drum să pună lanţuri pe roţi şi să aibă la îndemână ustensile pentru deszăpezire.
Din cauza zăpezii, de sâmbătă şi până duminică dimineaţă aproximativ 30 de tamponări şi ieşiri în fara şoselei au fost semnalate Poliţiei Buzău, însă numărul lor ar putea fi mult mai mare. Conform agentului Amalia Vlădescu de la IPJ Buzău, nu toţi şoferii implicaţi în tamponări sau evenimente rutiere soldate doar cu pagube s-au prezentat la Poliţie, unii înţelegându-se pe cale amiabilă.
Meteorologii au anunţat că până duminică noapte va ninge în toată ţara, mai abundent în jumătatea sudică, iar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada.