Dintre cele 800 de persoane chestionate miercuri şi joi, 49 la sută consideră că Berlusconi trebuie să plece, în timp ce 45 la sută au o opinie contrară.
Acest rezultat este „determinat de poziţia majoritar anti-Berlusconi a electoratului de centru şi în special (al formaţiunii) Viitor şi Libertate”, creată de Gianfranco Fini, fost aliat şi în prezent rival al premierului, apreciază cotidianul cel mai citit din Peninsulă.
Silvio Berlusconi, deja afectat de diminuarea majorităţii sale, este implicat într-un nou scandal sexual, ancheta „Rubygate”, în care este suspectat de Parchetul din Milano că a recurs la o prostituată minoră şi că a comis abuz de putere.
El a reiterat sâmbătă, într-un mesaj telefonic în cursul unei reuniuni a PdL, că nu se pune problema să demisioneze.
El i-a criticat din nou pe judecători, dând asigurări că a „fost supus interceptărilor şi spionat, nu sub suspiciunea unui delict, ci pentru a căuta ipoteze de delict”.