duminică, 23 ianuarie 2011
Despre stat am tot scris, şi sub impresia evoluţiilor din ultima vreme, şi în urma discuţiilor pe care le-am mai avut pe această temă, cu interlocutori mai atenţi sau mai avizaţi ca mine. Totuşi, dincolo de hăhăiala caracteristică, de populism sau de tentaţia de a-i lua în derizoriu declaraţiile şi comportamentul, Traian Băsescu desfăşoară un proces extrem de abil (şi eficient) de deconstrucţie a statului. Şi nu mă refer doar la statul de drept sau la componenta democratică, ci la construcţia statală, la semnificaţiile şi percepţiile ataşate ei. Traian Băsescu demontează statul nu doar instituţional şi funcţional, ci şi din perspectiva a ce înseamnă el.
Asta e concluzia pe care o pot trage după 6 ani de exerciţiu al mandatului prezidenţial. Dacă până acum aveam elemente disparate, planuri paralele, acum constatăm că ele converg într-un demers sistematic şi unitar. Despre finalitatea lui am semne de întrebare. Nu ştiu dacă este vorba doar de un calcul politic extrem de cinic, de o viziune ce are în spate ideea „statul sunt eu”, de lipsă de discernământ sau de un rău conştient.
Deconstrucţia statului „marca Băsescu” se produce în 3 paşi, pe 3 niveluri:
1. Politic. Aici intră anularea principiilor statului de drept, respectiv a separaţiei puterilor: preşedintele se substituie guvernului, dă lecţii justiţiei şi comentează oportunitatea aplicării hotărârilor judecătoreşti; guvernul eludează răspunderea în faţa Parlamentului, devenind responsabil în faţa preşedintelui şi refuză să aplice decizii ale instanţelor judecătoreşti dacă nu îi convin; Parlamentul îşi vede ştirbită autoritatea, îşi pierde rolul de for de dezbatere, în timp ce legile cele mai importante sunt trecute prin procedura asumării. Tot aici intră distrugerea încrederii în instituţiile democraţiei – de la Parlament la partide politice, prin demonetizarea lor permanentă şi transformarea lor în ţinte ale „urii” publice, printr-o retorică populistă de cea mai joasă speţă.
Acesta a fost întâiul pas, realizat în primul mandat al lui Traian Băsescu. Ultimul an însă, adică primul din cel de-al doilea mandat (despre care unii credeau că va scoate la iveală un Băsescu „luminat”!!) a accelerat procesul pe celelalte planuri.
2. Social. Aici sunt, cred eu, două direcţii. Prima înseamnă falimentarea tuturor sistemelor publice, care sunt gestionate de către stat. Dacă la început a fost vorba despre cele să spunem „sociale” – sistem de asistenţă, sănătate, educaţie, tot ce înseamnă prestaţii sociale, acum a venit rândul şi celor de „forţă”. Ca să sintetizăm, sistemul de educaţie este la pământ, profesorii execrabil plătiţi, avem o nouă lege a politizării educaţiei, în timp ce ipoteza prezidenţială este că „şcoala românească scoate tâmpiţi”. Sistemul sanitar este şi el la pământ, pe fondul unei subfinanţări cronice, după ce mii de medici au plecat în străinătate, iar cei rămaşi sunt plătiţi mizerabil. Urmează închiderea a zeci de spitale. Îngrijorător mi se pare acum faptul că a venit rândul instituţiilor care ţin de siguranţa şi ordinea publică. După ce l-au supărat pe preşedinte, poliţiştii au aflat că sunt prea mulţi, că trebuie concediaţi vreo câteva mii dintre ei, iar posturile de poliţie din mediul rural îşi închid porţile.
Lovirea tuturor categoriilor sociale este a doua direcţie a politicii băsiste. De la primul investitor la ultimul asistat, de la clasa de mijloc la zona cea mai săracă a societăţii, de la mame şi copii la pensionari, de la bugetari la antreprenori, de la profesori la militari. Nu scapă nimeni şi fiecare n-are decât să se descurce cum poate.
3. Simbolic. Cel mai degradant mi se pare însă faptul că România este condusă „din parcare”, de la mall şi din faţa cârciumilor. „Politica de cârciumă” ca substitut al politicii de stat nu este o noutate la Traian Băsescu, dar ea se află zilele astea într-un punct culminant. La nivel simbolic statul român a fost „decăzut”, însemnele sale oficiale nu au prea mare valoare, de vreme ce şeful său ne spune că-i e ruşine să apară cu tricolorul în spate de Anul Nou şi nu participă la festivităţile Zilei Naţionale pentru că are altceva mai bun de făcut.
Episodul de ieri este reprezentarea în stare pură a deconstrucţiei politice, sociale şi simbolice a statului sub „regimul” Băsescu: un şef de stat care decide soarta unor oameni în timp ce împinge un cărucior în parcarea unui supermarket (după ce trasase direcţiile politice ale anului 2011 dintr-o altă parcare); un guvern care adoptă măsuri ilegale, ignoră justiţia, dar primeşte ordine la televizor din partea preşedintelui; o justiţie care nu este respectată, ci are nevoie de confirmarea aceluiaşi preşedinte pentru ca deciziile ei să fie aplicate.
