Pensionaţii „NATO” nu aveau cum să meargă în Irak sau Afganistan
Duminică seara, în declaraţia de presă de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu (atenţie, el deţine şi funcţia de comandant suprem al armatei) a făcut referiri negative – însoţite de ironii de prost gust – la adresa militarilor care au pierderi la pensie din cauza stagiului incomplet în serviciu, generat de ieşirea „voluntară” la pensie conform condiţiilor puse de intrarea în NATO. „Cei care au plecat mai devreme au avut şi multe alte posibilităţi în viaţă, inclusiv să meargă la televizor, şi, dacă vor avea câte o uşoară scădere de pensie, asta-i viaţa; în democraţie cel mai important este să iei o decizie în avantajul majorităţii (…). Au renunţat la carieră, dar au ştiut să întindă mâna la banii statului la trecerea în rezervă. (…) N-am văzut niciun colonel plecat din Armată cu prima de 30 de salarii, în vreun TAB cu bomba sub el (…). Bătălia acelui sindicat sau organizaţie a rezerviştilor pensionaţi timpuriu cu un miliard de lei a intoxicat toţi pensionarii militari”.
Acestea au fost principalele „teze” lansate de Traian Băsescu. În primul rând, şeful statului, în acţiunea sa de manipulare, a acreditat ideea că mulţi militari au ieşit din sistem doar pentru salarii compensatorii, când, în realitate, ieşirea din sistem s-a produs în urma indicaţiilor oficialilor NATO, iar obţinerea salariilor compensatorii s-a aprobat prin lege. Iar faptul că majoritatea au decis în mod voluntar să iasă din sistem nu are nici o importanţă, deoarece, în situaţia în care ieşirile nu ar fi fost voluntare, atunci ar fi fost forţate. (Oricum, indiferent de câte salarii compensatorii – 16 sau 18 ori 24 sau 30 – au primit militarii care au ieşit din sistem, cuantumul acestora NU justifică o scădere a pensiilor – n.a.)
Tot Traian Băsescu a mai afirmat că nu a văzut „pomanagii” (o traducere populară a spuselor prezidenţiale) să-şi rişte viaţa în vreun teatru de operaţiuni la care participă România. Şi aici avem parte de o manipulare de zile mari: ieşirea din sistem în urma indicaţiilor NATO s-a produs între anii 1996 şi 2002. Or, în respectiva perioadă România nu participa la misiuni în Irak sau Afganistan.
„Baza Armatei române sunt subofiţerii”
Susţinând că baza armatei o constituie subofiţerii, Traian Băsescu nu doar că spune un neadevăr, dar şi desconsideră în primul rând corpul ofiţeresc. În al doilea rând, şeful statului încearcă prin această afirmaţie să dividă casta militarilor, opunând subofiţerii ofiţerilor. Este greu de crezut ca, în statele democrate, un comandant suprem de armată să facă astfel de declaraţii.