Deşi „tânăr”, aflat abia la a treia ediţie, Festivalul Internaţional al filmului de la Bari este unul dintre cele mai importante ale Italiei. Născut pentru „a satisface o enormă nevoie de cinema, răspândită mai ales printre tinerii spectatori”, după cum declara directorul artistic, prestigiosul critic Felice Laudadio, „Bif&fest” aduce cinefililor din capitala regiunii Puglia o generoasă ofertă. 8 zile de proiecţii, cu 150 de lungmetraje, 150 de documentare şi scurtmetraje şi opt lecţii de cinema, susţinute de mari figuri ale cinematografului italian. Aceleaşi personalităţi cărora li se acordă prestigioasele premii „Fellini 8 ½”, în cadrul unor ceremonii la care asistă „crema” lumii cinematografice din această ţară.
Claudia Cardinale primeşte Premiul Fellini
Premianţii de anul acesta sunt regizori de prim-plan (Giuseppe Tornatore, Carlo Verdone, Fabrizio Gifuni, Liliana Cavani), compozitori (Nicola Piovani), dar şi vedete, precum Claudia Cardinale, cea care a jucat în filmul fellinian ce dă numele premiului. Foarte flatată de motivaţia acordării trofeului, actriţa „tonică, exuberantă şi luminoasă” a ţinut să amintească enorma ei şansă de a fi apărut în „momentul magic al cinematografului italian”. Tot ea a subliniat, cu un orgoliu atenuat de surâsul feminin, că marii autori ai acestei epoci, Federico Fellini sau Luchino Visconti, o sunau pentru a-i oferi roluri şi că ea nu trebuia să roage pe nimeni să fie distribuită. La conferinţa de presă, de la Santalucia del Kursaal, Claudia Cardinale mărturisea cu umor: „Despre fiecare regizor cu care am lucrat am câte o amintire, o anecdotă sculptată parcă în memoria mea. Cu Federico Fellini totul îţi dădea senzaţia unei improvizaţii, deşi nu era aşa, în timp ce la Luchino Visconti nimic nu era lăsat la întâmplare. Cu Germi, natura mea sălbatică îşi găsea un teren fertil. Ne înţelegeam din priviri, în puţine cuvinte. Una dintre amintirile cele mai frumoase datează din momentul în care am lucrat cu Werner Herzog. În curând voi face un film aici, în Puglia, dar nu vă destăinui mai mult. Marcello Mastroianni îmi făcea curte ori de câte ori lucram împreună, Marlon Brando mi-a deschis odată uşa de la un hotel unde stăteam în Statele Unite şi spunându-i şi lui un «nu», mi-a trântit un cuvânt pe care prefer să nu-l repet”.
Claudia Cardinale cu Alain Delon în Ghepardul
„Epoca de aur”, a anilor ’50-’60, este evocată permanent la acest festival al cărui preşedinte este un alt mare nume, regizorul Ettore Scola. Un ciclu de documentare şi filme-interviu de tot interesul se derulează sub titlul „Cinema despre cinema”. Iar unul dintre cele mai pasionante dintre ele, „Ultimul leopard”, semnat de Giuseppe Tornatore (regizorul premiat cu „Oscar” pentru „Cinema Paradiso”), este dedicat figurii producătorului Goffredo Lombardo, cel care şi-a riscat averea personală pentru a realiza un film somptuos şi rafinat, precum „Ghepardul” lui Visconti.
Zalone şi Vendola
Unul dintre festivalurile iernii, „Bif&fest” a fost supranumit şi „un Sundance italian”, pentru că are loc aproximativ în acelaşi timp cu festivalul filmului independent, iniţiat de Robert Redford în Statele Unite, dar şi pentru că susţine în primul rând peliculele de calitate, nu pe cele mainstream. Dar distinsa manifestare cinematografică de la Bari mai are o particularitate neobişnuită: excepţionala promovare din partea unor personalităţi politice.
Teatrul Petruzzelli, locul de decernare a premiilor
Aflat sub patronajul preşedintelui Republicii Italia, „Bif&fest” este susţinut de „Asesoratul Mediteranean de cultură” al Regiunii Puglia. Însuşi preşedintele acestei regiuni, Nichi Vendola, este susţinătorul înfocat al finanţării lui (deşi a fost criticat pentru „risipă” în vremuri de criză). Excelent orator, fin cunoscător al cinematografului, tânărul politician Vendola este cea mai populară figură care a urcat pe scena elegantului Teatru „Petruzzelli”. De fiecare dată când vorbeşte este aclamat ca o vedetă rock. Cu o asemenea formidabilă susţinere, cinematograful italian are toate şansele să revină în forma care l-a făcut cândva deschizător de tendinţe mondiale.
De la pelicule consacrate la avanpremiere mondiale, de la seniori la tineri regizori
Conferinţă de presă la Bari
La ediţia din acest an sunt incluse în competiţie 16 titluri de lungmetraj („cele mai bune ale anului trecut”, ne asigură Felice Laudadio). Cele mai multe sunt pelicule semnate de nume deja cunoscute, precum Puppi Avati („Una sconfinata giovinezza”, o dramă de familie generată de teribila boală Alzheimer), Gabriele Salvatores („O familie fericită”, o comedie inteligentă), Silvio Soldini („Lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult”, o poveste despre vinovăţie şi adulter), Paolo Virzi („La prima cosa bella”, o tragicomedie şi un afectuos portret de femeie, având-o pe Stefania Sandrelli drept protagonistă).
Cunoscutul Ricky Tognazzi
Două dintre cele mai bune filme din competiţie au personaje provenite din România şi – în ciuda polemicilor mediatice despre felul cum sunt văzuţi compatrioţii noştri în Italia – sunt portretizate cu înţelegere şi chiar cu afecţiune. În primul dintre ele, „Viaţa noastră”, de Daniele Luchetti, drama unui tânăr rămas văduv cu trei copii, o femeie din România, care lucrează din greu pentru a-şi întreţine fiul ieşit din adolescenţă este o figură luminoasă care redă eroului încrederea în viaţă. Interpretată excelent de Alina Berzunţeanu, această barmaniţă care se luptă de mult cu greutăţile le atrage atenţia prietenilor săi italieni că sunt prea obsedaţi de bani. Un alt personaj venit din România, de data aceasta principal, se află în centrul poveştii din „Cui îi e frică de întuneric”, de Massimo Coppola. Filmată parţial la Bucureşti, cu destul de mult dialog în limba noastră, pelicula, cu intrigă de suspans, vorbeşte emoţionant despre situaţia copiilor părăsiţi de mamele lor, plecate să lucreze în străinătate. Rolul tinerei venite în Italia pentru a-şi găsi mama pe care n-a mai văzut-o de nouă ani este jucat de Alexandra Pirici, actriţa promiţătoare care a jucat şi în „Tinereţe fără tinereţe”, filmul celebrului Francis Ford Coppola (fără legătură de rudenie cu Massimo).
Alexandra Pirici
Dimensiunea internaţională a festivalului este asigurată de prezenţa unor lungmetraje realizate de tineri regizori din zone cinematografice mai puţin cunoscute, precum bulgarul Svetoslav Ovcearov („Voice over”), ungurul Andras Vagvolgyi („Kolorado Kid”) sau olandezul Jaap van Heusden („Win/ Win”), dar şi de avanpremiere mondiale, dintre care unele se afla deja pe lista nominalizarilor la „Oscar”. Printre ele, şi filmul care a deschis gala şi care se află pe buzele tuturor după ce a acumulat 12 nominalizări la premiile Academiei Americane de Film: „Discursul regelui”. Pelicula semnată de Tom Hooper are acele calităţi ale producţiilor britanice solide, care se bucură şi de suportul unor producători americani (vezi redutabilul Harry Weinstein) şi de o distribuţie imbatabilă. Adevărul este că povestea prieteniei dintre regele George VI şi logopedul său se sprijină enorm pe creaţiile actoriceşti ale lui Colin Firth şi Geoffrey Rush. Cu o excelentă reconstituire a epocii şi o imagine foarte elaborată, „Discursul regelui” este un film agreabil şi bine făcut, dar departe de a fi o capodoperă. Până la ora globalizatului eveniment al Academiei Americane de Film, trebuie să observăm că la Bari Premiile „Fellini 8 ½” par mai importante decât premiile „Oscar” şi că bătăliile pentru cinematograful european înregistrează uneori runde câştigătoare.
