O echipă formată din zece salvatori mineri şi cercetători de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani a intrat miercuri în subteranul Minei Uricani pentru a controla starea principalelor circuite de aeraj şi atmosfera din galeriile subterane deservite de acestea.
Decizia a fost luată de membrii Comandamentului instituit pentru lichidarea avariei din subteran, împreună cu specialiştii INSEMEX şi cei ai Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani.
În paralel, comisia de anchetă continuă audierile persoanelor care ar putea furniza elemente necesare pentru a fi clarificate cauzele şi împrejurările în care a avut loc explozia din subteranul Minei Uricani, deflagraţie soldată, sâmbătă, cu moartea a cinci electricieni.
Activitatea de exploatare a cărbunelui la Exploatarea Minieră Uricani a fost întreruptă de luni, reluarea producţiei urmând să fie decisă atunci când condiţiile de lucru din subteran vor fi sigure pentru angajaţi. În zilele în care nu se lucrează în subteran minerii vor fi plătiţi cu salariul de bază şi sporul de vechime.