Mai multe stagii de practică în cadrul unor companii precum Oracle, KPMG, Microsoft, Pentalog, Eureko sau Scandia Food sunt disponibile în acest moment pe site-ul de carieră Hipo.ro.
„Stagiile de practică se adresează studenţilor şi absolvenţilor de studii superioare. Cele mai multe dintre programe sunt destinate tinerilor abslvenţi de IT, studii economice sau limbi străine”, spune Delia Moreanu, PR Specialist în cadrul Catalyst Solutions, firmă care deţine portalul hipo.ro
De exemplu, adaugă Moreanu, programele oferite de Oracle se adresează vorbitorilor de limbi străine, în special, celor care vorbesc fluent limba engleză, franceză, spaniolă germană, portugheză sau italiană.
Programul organizat de firma de consultanţă KPMG este adresat absolvenţilor şi studenţilor de IT sau studii economice şi se derulează pe o perioadă de trei luni.
Datele Catalyst Solutions arată că 10% dintre tinerii care aplică pentru un astfel de program ajung în finală, urmând să fie selectaţi pentru un stagiu de practică într-o companie.