Raportul americanilor se concentrează mai ales pe măsurile de cenzură luate în cadrul alegerilor anulate din 2024, care l-au avut ca protagonist pe Călin Georgescu. Oficialii SUA invocă o informare a TikTok către Comisia Europeană, în care platforma neagă interferențele rusești în campania candidatului suveranist.
„Comisia Europeană a luat cele mai agresive măsuri de cenzură în timpul alegerilor prezidențiale din România din 2024. În decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din luna precedentă, câștigat de candidatul populist independent, puțin cunoscut, Călin Georgescu, după ce serviciile de informații române au susținut că Rusia l-ar fi sprijinit pe Georgescu printr-o campanie coordonată pe TikTok.
Documente interne ale TikTok puse la dispoziția Comisiei par să submineze această narațiune. În documentele transmise Comisiei Europene, care a folosit acuzația neprobata de ingerință rusă pentru a investiga practicile de moderare a conținutului ale TikTok, compania a declarat că „nu a identificat și nici nu i-au fost prezentate dovezi privind existența unei rețele coordonate de 25.000 de conturi asociate campaniei domnului Georgescu” — acuzația-cheie formulată de autoritățile de informații.
Până la sfârșitul lunii decembrie 2024, relatări din presă care citau dovezi furnizate de autoritatea fiscală din România au arătat că presupusa campanie de ingerință rusă fusese, de fapt, finanțată de un alt partid politic românesc. Cu toate acestea, rezultatele alegerilor nu au fost niciodată repuse în vigoare, iar în mai 2025, candidatul preferat de establishment a câștigat președinția României în urma alegerilor reprogramate.”
Citește și: Raportul dus de Simion în SUA: CG finanțat de PNL, apardheidul UE, Nicușor a trișat
Argumentele invocate de Comisia juridică par scoase din Raportul dus de George Simion în SUA, în timpul vizitei delegației AUR. Suveraniștii prezintă în document intervenția rusă în alegeri drept o simplă schemă de marketing folosită de europeni pentru a justifica anularea alegerilor, dar și pentru a crește în sondaje candidatul Nicușor Dan în al doilea scrutin. Documentul invocă intervenția PNL în finanțarea campaniei lui Georgescu. Motivul invocat de raport este faptul că echipa de campanie a generalului Nicolae Ciucă voia să scadă scorul lui George Simion.
Raportul acuză Comisia Europeană de cenzurare a platformelor în timpul alegerilor. Americanii invocă un ghid de bune practici publicat de Comisia Europeanăîn cadrul DSA, care impune platformelor să adopte măsuri suplimentare de cenzură înaintea unor alegeri europene importante.
Acuzațiile au atras o reacție fermă din partea Uniunii Europene. „În legătură cu cele mai recente acuzații de cenzură. O absurditate totală. Complet nefondate”, a declarat Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al UE pentru afaceri digitale, scrie Le Monde.
”neaga virulent acuzațiile privind intervenția UE în cazul Georgescu…”
Mincinosii! Au urmarit si au dirijat pas cu pas eliminarea lui Georgescu. Nu suntem copii! ”O absurditate totală. Complet nefondate”, ???!!!–-crede si nu cerceta!!!, vis-avis de dovezi clare de necontestat ale raportului. Si …sa ne amintim de Franta cu M.L. si celelalte tari ale UE, unde era pericolul ca un ”extremist”–titulatura Ursulei cand nu-i convine contracandidatul- sa castige alegerile. Frica de scaune!!! si disparitia sistemului ticalosit.