Procesul de divorţ intenat de soţia europarlamentarului Laszlo Tokes a fost repus, miercuri, pe rolul Judecătoriei Oradea, după ce la dosar au fost depuse documente noi, care, potrivit avocatului lui Edith Tokes, probează infidelităţile fostului episcop.
Magistraţii instanţei orădene urmau pronunţe sentinţa în cazul divorţiului soţilor Tokes în urmă cu o săptămână, însă, la solicitarea avocaţilor celor doi, decizia a fost amânată. Potrivit avocatului soţiei lui Laszlo Tokes, la dosar au fost depuse noi dovezi care ar dovedi infidelitatea europarlamentarului. „Avem probe noi, în sprijinul cărora am depus documente la dosar. Aceste acte se referă la relele tratamente la care a fost supusă clienta mea, dar şi la infidelitatea pârâtului”, a declarat Kovacs Zsolt, avocatul lui Edith Tokes.
Soţia vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, a introdus cererea de divorţ în 23 martie 2010, solicitând desfacerea căsătoriei din pricina infidelităţilor fostului episcop reformat.