14 februarie, ziua naşterii lui Grigore Vieru, a devenit o altă zi a Poeziei.
– Azi s-a născut Poezia, le spunem celora care ne văd îndreptându-ne în această zi cu flori către locul bustului său de pe Aleea Clasicilor.
***
Republica Moldova e un stat sărac.
Iar fără Vieru acesta a devenit şi mai sărac, cel mai sărac din Europa.
***
La doi ani de la dispariţie, pe locul său de veci monumentul e lipsă. Dar cel mai durabil monument şi l-a ridicat chiar poetul. El şi-a înălţat un monument nepieritor din cuvintele limbii române.
***
Vieru nu doar a scris în Limba Română. El a trăit în Limba Română.
Unicul partid din care a făcut parte şi în care a crezut cu adevărat a fost Partidul Limbii Române.
***
Vieru ne-a învăţat: Casa părintească nu se vinde. Limba nu se vinde. Ţara nu se vinde. El ne-a atenţionat că Dumnezeu a plâns peste ţară cu lacrima limbii noastre. Tot el ne-a îndemnat, în vremuri de beznă ideologică:
„Reaprindeţi candela-n căscioare!”
***
La viaţa sa Vieru a avut parte de puţine bucurii. Cele mai multe au sosit postum: şcoli, biblioteci, cenacluri, străzi, poduri îi poartă numele. Prima lui carte pentru maturi se intitula „Numele tău”. Ca şi cum poetul sugera că numele de Grigore Vieru e şi numele tău, dragă cititorule.
***
Scrisul poetului nostru a căpătat alte dimensiuni după ce, în 1977, a vizitat pentru prima oară România: siguranța că are în spatele lui o Ţară şi o Limbă care să-i apere scrisul răzbate din tot ce a scris ulterior.
***
Era poetul Mamei.
Mama din poezia sa era Ţara.
***
Toate guvernările de până la 1991 şi toate guvernările de după 1991 au întreţinut campaniile contra lui Vieru.
Vieru era învinuit că vrea să românizeze limba… română, că-i încurcă pe cei de la putere să ne facă fericiţi, că el a destrămat marea Uniune Sovietică ş.a.m.d.
***
Vieru şi-a trăit viaţa pe baricade. Acest bărbat firav, ca un fir de iarbă („Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”) – un fir de iarbă care gândeşte –, a clătinat din ţâţâni un imperiu, care până la urmă s-a prăbuşit.
***
În 1992 Grigore Vieru a fost înaintat la Premiul Nobel pentru Pace.
Iar Igor Smirnov a protestat, motivând că Vieru ar fi fost cel care a declanșat războiul de pe Nistru.
Poezia „13 strofe pentru mancurţi” (prin care apărase între altele şi revista „Literatura şi Arta”, ostracizată de guvernare:
„Ei ne hăcuiră graiul
Şi doina, şi harta
Ei, care astăzi vânează
„Literatura şi Arta”) fusese publicată în 1989 în ziarul moscovit „Izvestia” într-o traducere schimonosită cu titlul „13 cetverostişii protiv russkih” („13 strofe contra ruşilor”).
Un deputat moscovit scria într-un comentariu alăturat că locul unor „poetaştri” ca Vieru este la închisoare.
***
Grigore Vieru nu-şi trăda prietenii, dar nici duşmanii. Le era la fel de fidel şi unora şi altora. Prietenii lui erau prietenii Limbii Române. Duşmanii lui erau duşmanii Limbii Române.
***
Un Valeriu Senic, şef al partidului socialist de tristă amintire, scrisese în ziarul „Dreptatea” în 1992 că Vieru îşi are pregătit în fiecare sat câte un loc de mormânt.
Iată însă că fiecare sat din Basarabia Vieru are pregătit câte un loc pentru un bust.
Fiecare localitate în care Vieru a avut întâlniri cu cititorii săi visează să-i ridice o statuie.
***
Consilierul lui Voronin, Sergiu Mocanu, îi povestise scriitorului Andrei Strâmbeanu că şeful său, răsfoind „Moldova Suverană” din perioada atacurilor aberante la adresa lui Vieru, i-a spus nedumerit acestuia: „Ce fel de popor sunteţi voi?! Un român îşi bate joc de cel mai mare poet al vostru şi încă nimeni nu i-a spart capul”. „Declaraţi-l persona non grata, domnule preşedinte, şi expulzați-l de unde a venit. Intelectualii o să vă respecte pentru asta”, i-a sugerat consilierul.
„Aş face-o cu plăcere, i-a spus ex-preşedintele comunist. Dar nu pot. Un preşedinte nu poate face chiar tot ce-ar vrea să facă”, i-a vorbit acesta cu subtext.
***
Destinul postum al lui Grigore Vieru e al marilor creatori.
Cei care l-au împroşcat cu noroi îi ridică azi statui.
***
Acum câţiva ani, în drum spre Cahul, am fost rugaţi să ne oprim în biserica din Chircani. Lăcaşul era plin cu copii. Preotul l-a rugat pe Vieru să citească din poeziile sale. Am avut atunci impresia că „poemele lumeşti” ale poetului căpătaseră, brusc, ritm de litanie. Pentru prima dată biserica din Chircani a răsunat de aplauze. Acele aplauze le asemuisem în sinea mea cu un fâlfâit de aripi de îngeri. E ca şi cum îngerii îl aplaudau pe poet.
***
– Cum să votez, ca să nu greșesc?! mă întrebase cineva la alegerile trecute.
– Votează aşa cum crezi că ar fi votat Grigore Vieru şi nu vei greşi, i-am spus.
Vieru rămâne un îndreptar moral şi dincolo de moartea sa fizică.
***
Verbul lui Grigore Vieru lucrează în continuare pentru Limba Română, pentru Demnitate, pentru Spiritualizarea acestui spaţiu uitat parcă de Dumnezeu.
Vieru n-a murit. Vieru sunteţi dumneavoastră. Vieru suntem noi, cititorii lui. Cei de acum şi cei din veac.
„Uşoară, maică, uşoară…”
