Oamenii de ştiinţă susţin că există o strânsă legătură între nivelul scăzut al IQ-ului înregistrat la copiii de 8 ani şi faptul că aceştia au început să mănânce alimente de tip fast-food de la vârsta de 3 ani, relatează independent.co.uk .
Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bristol şi face parte dintr-un proiect mai amplu demarat de Avon Longitudinal Study of Parents and Children (Alspac). Acest proiect se întinde pe parcursul mai multor ani şi are în vedere evoluţia sănătăţii pe termen lung a peste 14.000 de copii născuţi în 1991 şi 1992.
Prin cercetările lor, specialiştii au dorit să testeze ipoteza conform căreia o dietă sănătoasă şi echilibrată este asociată cu o creştere a coeficientului de inteligenţă la copii. Studiul propriu-zis a constat în analiza diferenţelor dintre IQ-ul copiilor care au avut o dietă bazată pe salate, paste, orez, peşte, fructe şi cel al copiilor care au mâncat alimente procesate termic, cu nivel ridicat de grăsimi şi zahăr.
Alimentaţia neadecvată de la o vârstă fragedă ar putea fi asociată cu scăderea coeficientului de inteligenţă a copiilor până în vârsta de 8 ani, au concluzionat specialiştii.
Concluzia a fost formulată cu grijă de aceştia deoarece, în realizarea studiului s-au luat în considerare mai mulţi factori care ar putea influenţa la rândul lor evoluţia inteligenţei copiilor. Astfel, educaţia oferită de părinţi, clasa socială din care fac parte aceştia şi chiar poveştile spuse celor mici înainte de culcare reprezintă alături de alimentaţie principalele influenţe din dezvoltarea copiilor.