Senatorii şi deputaţii vor găsi – după ce se întorc din „vacanţa de Paşte” – în cutiuţele lor poştale din Parlament proiectul de revizuire a Constituţiei. Textul pregătit de guvern şi amendat de Traian Băsescu conţine prevederi care se bat cap în cap cu principiile existente în UE.
Regiunile şi unicameralul se bat cap în cap
Marea noutate a proiectului de revizuire a Constituţiei trimis de guvern la Palatul Cotroceni pentru ca Traian Băsescu să-şi exercite rolul (constituţional) de iniţiator o reprezintă introducerea regiunii ca unitate administrative-teritorială. Nu este un secret, autorul acestui amendament este Traian Băsescu. Recent, el chiar a făcut public acest lucru. „Vă pot spune că în proiectul de modificare a Constituţiei eu introduc ideea de regiuni (…) urmând ca prin lege să definim aceste regiuni. (…) De ce optez pentru această organizare? Pentru că, în principiu, cred că diminuarea cheltuielilor aparatului de stat, fie că e vorba de aparatul central sau aparatul local, este la fel de importantă. În momentul de faţă avem foarte multe consilii judeţene, dacă punem şi sectoarele Bucureştiului, avem o birocraţie extrem de ridicată, care ar putea fi simplificată, eventual, prin organizarea unor astfel de structuri administrative la nivelul unor regiuni. Dar, repet, nu pe criterii etnice, ci pe criterii care să ţină cont de echilibrele sociale şi economice”, aşa sună anunţul lui Traian Băsescu privind amendamentul său.
În cazul în care acestea sunt argumentele lui Traian Băsescu, atunci ele sunt eronate. Trecerea de la judeţ la regiune reprezintă o recomandare din partea organismelor europene, pentru absorbţia fondurilor comunitare începând cu anul 2014. UE nu va mai acorda fonduri ample pentru proiecte prezentate de entităţi administrativ-teritoriale reduse ca judeţele, ci pentru entităţi mai mari, în cazul României, regiunile.
Numai că, în situaţia trecerii de la judeţe la regiuni, sistemul unicameral propus de Traian Băsescu devine nefuncţional. Pentru un stat care are regiunea ca unitate administrativ-teritorială majoră, sunt necesare două Camere. Una din Camere, de regulă cea superioară, se ocupă de probleme de ordin general – politica de apărare, de ordine şi siguranţă naţională, de problemele de politică externă etc., iar cealaltă Cameră devine Cameră a Regiunilor, ce se ocupă de problemele economice, sociale, educaţionale etc., practic legiferează în folosul comunităţilor regionale.
Dintre statele din UE care au regiuni (sub diferite tipuri şi denumiri), Spania, Finlanda, Irlanda, Italia, Polonia, Cehia, Slovenia şi Franţa au parlamente bicamerale, fiecare Cameră având atribuţii strict distincte. Nu există parlament bicameral, chiar dacă împărţirea teritorială se bazează pe regiuni, în state precum Luxemburg, Slovacia, care au o suprafaţă redusă şi o populaţie mică.
Băsescu anunţă, contrar Constituţiei, data referendumului
Preşedintele Traian Băsescu nu şi-a ascuns intenţia de a programa referendumul pentru aprobarea legii de revizuire a Constituţiei în ziua în care se desfăşoară alegerile locale în 2012. Intenţia preşedintelui poate fi pusă în aplicare doar în situaţia în care Parlamentul adoptă proiectul de revizuire cu maxim 30 de zile înaintea datei stabilite pentru alegerile locale. Aceasta pentru că art. 151, alin 3 din Legea fundamentală este foarte clar: „Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”. Cum proiectul de revizuire a Constituţiei va intra în proceduri legislative în prima decadă a lunii mai a.c., este greu de crezut că nu va fi finalizat până în luna decembrie, sau, să zicem, până în luna martie 2012. Caz în care referendumul nu se poate ţine aşa cum vrea Traian Băsescu în ziua alegerilor locale. Există o singură posibilitate ca dezbaterile să se prelungească până în finalul primăverii anului 2012: PDL şi sateliţii săi să tragă zdravăn de timp prin programări rare ale şedinţelor comisiei speciale constituţionale şi prin anularea unor şedinţe prin provocarea de căderi de cvorum.