Inspecția Judiciară a finalizat pe 25 august controlul la DNA, cerut de Tudorel Toader, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Auditul făcut la DNA a generat însă un adevărat scandal.
Șefa DNA spune că Inspecția judiciară a refuzat să o audieze, motiv pentru care a sesizat CSM-ul.
De altfel, purtătorul de cuvânt al instituției, judecătorul Ștefan Lucaciuc, a declarat luni că CSM a primit mai multe note și memorii pe tema controlului efectuat de Inspecția Judiciară la DNA.
Conform acestuia, o notă a fost trimisă de inspectorul judiciar Elena Rădescu, o alta de către ea și două colege din echipa de control care îi susțin punctul de vedere, iar o a treia de ceilalți membri ai echipei care a efectuat verificările la DNA.
Potrivit Antena 3, în sesizarea depusă la CSM, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, spune că a vrut să fie audiată, dar că i s-a refuzat această opțiune atât ei, cât și altor procurori cu funcții de conducere din cadrul instituției pe care o conduce.
La controlul făcut de Inspecția judiciară au fost analizate și dosarele în lucru care au aparținut procurorilor care au plecat din Direcția Națională Anticorupție.
Prin urmare, Kovesi s-a supărat că nici ea, nici procurorul Marius Iacob nu au putut să-și susțină punctul de vedere referitor și la plecarea acestor procurori, condițiile în care aceștia au plecat din DNA și dosarele în lucru pe care le-au lăsat în această instituție.
Citește și Cu jalba la CSM, după controlul la DNA
Citește și: Ce a verificat Inspecția Judiciară la DNA