Problemele Spaniei şi Italiei lovesc şi ce-a dea doua mare economie a Zonei euro. Dobânzile la obligaţiunile franceze au atins cel mai mare spread din ultimii 21 de ani faţă de cele nemţeşti.
După summit-ul european de acum două săptămâni în care s-a căutat o soluţie pentru calmarea pieţelor, lucrurile par să se înrăutăţească în Zona euro. Marţi, dobânzile la obligaţiunile italieneşti şi spaniole au atins niveluri record, iar acum a venit rândul Franţei să fie luată în colimator de investitori.
Diferenţa dintre randamentele cerute de investitori pentru a ţine datoria franceză faţă de cea germană a atins cel mai ridicat nivel din 1990. Dobânzile la bondurile franţuzeşti pe 10 ani au variat între 3,16 şi 3,22% în şedinţa de miercuri, în timp ce hârtiile nemţeşti la aceeaşi scadenţă au avut o variaţie de dobândă între 2,33 şi 2,45%. Spreadul dintre datoriile suverane ale celor două ţări se apropie astfel de 1 pp.
Deşi Franţa nu se împrumută mai scump în acest moment decât o făcea în urmă cu câteva luni şi nivelul de dobândă înregistrat nu este încă periculos, faptul că datoria suverană este precepută ca fiind din ce în ce mai riscantă faţă ce cea a nemţilor indică fapul că Parisul este considerat următoarea verigă slabă a Europei. Mai mult, costul cu asigurarea împotriva riscului de default (CDS) a atins şi el niveluri record.
citeste mai mult pe money.ro