USL nu trebuie să ia în seamă pozițiile exprimate de Traian Băsescu care a spus că, fără fuziune, PSD și PNL nu pot avea dreptul să facă viitorul guvern, dar, dacă punctul de vedere al Cotrocenilor nu se schimbă, pe viitor, această poziție poate fi un punct de plecare într-un proces de suspendare a șefului statului, afirmă sociologul Vasile Dâncu, în exclusivitate pentru Inpolitics. „Atunci când a invocat fuziunea PSD-PNL care ar da dreptul opoziției să formeze un viitor guvern, președintele Traian Băsescu a încercat să lanseze o bombă, o grenadă politică menită să dea de lucru celor de la USL. Este o mișcare strategică ce presupune demararea unei teme de dezbatere pentru vară. USL nu ar trebui să bage în seamă declarația președintelui. Există precedente pe care Traian Băsescu le trece sub tăcere. Pe de altă parte, Traian Băsescu nu ar putea să își susțină practic punctul de vedere dacă s-ar forma un puternic oprobiu public împotriva sa. Traian Băsescu nu ar avea legitimitatea să facă o astfel de operațiune. Ar fi o greșeală ca USL să taxeze dur punctul de vedere exprimat de președinte. Pe viitor, dacă Băsescu își menține punctul de vedere, ar fi un motiv în favoarea suspendaării, motiv pe care opoziția l-ar putea invoca. USL trebuie să își vadă liniștită de treabă și să își prezinte, pe larg, programul de guvernare”, comentează Vasile Dâncu.
Dâncu: „Poziţiile exprimate de Băsescu pot reprezenta un argument în favoarea suspendării sale”
USL nu trebuie să ia în seamă pozițiile exprimate de Traian Băsescu care a spus că, fără fuziune, PSD și PNL nu pot avea dreptul să facă viitorul guvern, dar, dacă punctul de vedere al Cotrocenilor nu se schimbă, pe viitor, această poziție poate fi un punct de plecare într-un proces de suspendare a șefului […]
USL nu trebuie să ia în seamă pozițiile exprimate de Traian Băsescu care a spus că, fără fuziune, PSD și PNL nu pot avea dreptul să facă viitorul guvern, dar, dacă punctul de vedere al Cotrocenilor nu se schimbă, pe viitor, această poziție poate fi un punct de plecare într-un proces de suspendare a șefului […]
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.