Prima ediţie a Sărbătorii Sfinxului are loc, sâmbătă, pe platoul Bucegi, evenimentul fiind organizat de Primăria Buşteni, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din staţiunea prahoveană şi organizaţia „Anima Mundi”.
Potrivit preşedintelui „Anima Mundi”, Marian Ruiu, manifestările vor începe la ora 15,00 cu o slujbă de sfinţire a monumentului şi o rugă pentru România şi vor continua până seara cu programe artistice susţinute de formaţii şi solişti de muzică folk – trupa „Focul Viu” din Baia Mare, Carmen Ciocolată, Vasile Şeicaru -, dar şi electronică – Horia Gârleanu, formaţia Byblos din Braşov. Organizatorii intenţionează ca, în cadrul acestui eveniment, să promoveze şi o serie de tineri pasionaţi de muzica folk.
De asemenea, programul include şi o conferinţă cu tema „Misterele Bucegilor”, susţinută de doctor general Emil Străinu, o prezentare referitoare la apartenenţa la sufletul neamului românesc şi o prezentare a simbolisticii Sfinxului. „Ne dorim ca prin aceste manifestări să promovăm Sfinxul ca simbol al românilor de pretutindeni şi, în acelaşi timp, să promovăm turismul în România care este cunoscută drept vatra vechii Europe”, a declarat Marian Ruiu.