13 copii au ajuns la spitalul din Reghin după ce administratorul unui ştrand a aruncat clor în apă, în timp ce bazinul era plin.
Reporterul Antena 3 a relatat că o fetiţă de 4 ani este în stare mai gravă decât alţi copii. Toţi copii sunt transportaţi cu o ambulanţă SMURD la Spital.
Ştrandul este sub administraţia Primăriei.
Doi dintre copii au transportaţi la Târgu Mureş, conform directorului spitalului din Reghin.
Directorul spitalului din Reghin, Iuliu Moldovan, a declarat în direct pentru Antena 3 că 13 copii, cu vârste între 3 şi 14 ani au fost internaţi cu forme uşoare şi medii.
Doi dintre aceştia vor pleca spre Târgu Mureş şi urmează să mai plece trei sau patru. „Simptome de la tuse, greaţă, vărsături, agitaţie, dar nu sunt în stare gravă, prezintă forme medii de probleme”, a declarat Moldovan.
Cristian Boeru, medicul coordonator al SMURD Mureş a declarat că în bazin a fost aruncat hipoclorit de sodiu, o substanţă toxică, periculoasă când intră în contact cu pielea.
Medicul Mihaela Sava de la UPU Târgu Mureş a declarat că substanţa a trebuia folosită pentru sterilizare, dar pentru că pompa era defectă, substanţa s-a scurs într-o cantitate mai mare, în timp ce copiii se afalu în bazin.
Din cei 13 copii care au fost duşi la spitalul din Reghikn, doi au ajuns deja la UPU din Târgu Mureş.
Managerul spitalului din Reghin a declarat în direct pentru Antena 3 că pacienţii au forme uşoare şi medii de intoxicaţie, un singur caz fiind mai grav.