Rezerva Federală (Fed), sistemul de bănci centrale din SUA, a anunțat că va pastra stimulii solizi de politică monetară pentru cel puţin încă doi ani, pentru a sprijini o economie oscilantă şi pieţele globale fragile, scrie Reuters.
Prin acest anunț, SUA a infirmat zvonurile că și-ar pune tiparnițele în funcțiune. Nu este clar dacă decizia, care nu implică nici un angajament privind noi fonduri pentru achiziţia de obligaţiuni, ar fi suficientă pentru a calma o piata de capital care a scăzut cu mai mult de 15% în ultimele două săptămâni.
Fed a spus că avansul economic s-a dovedit mult mai slab decât așteptările, sugerând că evoluția inflaţiei, care s-a redus recent, va rămâne moderată în viitorul apropiat.
Trei oficiali, Richard Fisher de la Fed Dallas, Narayana Kocherlakota din Minneapolis şi Charles Plosser din Philadelphia, au votat împotriva deciziei.
„Comisia anticipează că aceste condiţii economice – inclusiv rate scazute de utilizare a resurselor şi o viziune moderată privind inflaţia pe termen mediu – sunt susceptibile de a justifica niveluri excepţional de scăzute pentru rata fondurilor federale, cel puţin până la mijlocul anului 2013”, a anunțat Fed.
Dobânda de politică monetară a băncii central americane se află la un minim istoric, în banda de variaţie 0-0,25%. Fed a reafirmat şi politica de a reinvesti fondurile unui portofoliu de obligaţiuni, fără să ofere detalii.
Decizia Fed vine într-un moment de instabilitate pe pieţele de capital, cauzat de amplificarea temerilor privind riscurile la adresa economiei mondiale, după retrogradarea ratingului Statelor Unite de către agenţia Standard & Poor’s.
Investitorii sperau să audă anunțul unui nou program de achiziții de active (QE3), în condițiile încheierii actualului program (QE2). Totusi, lansarea unui QE3 ar fi fost nerealistă, întrucât motivația principală pentru programul QE2 a fost teama de deflație, anunțul Fed făcând referiri la inflația în creștere. Pe de altă parte, efectul unui astfel de program asupra ratei șomajului este minor, iar deținătorii de obligațiuni americane, mai ales China, critică acest program, intrucât QE3 ar diminua apetitul investitorilor de a detine dolari și implicit să finanțeze statul american.