Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul.ro că Guvernul USL va avea în componenţă multe nume noi, trei-patru „experimentaţi” şi posibil câţiva „tehnocraţi”.
Protocolul Uniunii Social Liberale prevede ca, în cadrul Guvernului USL, PSD şi Alianţa de Centru Dreapta (PNL-PC) să aibă un număr egal de miniştri, aplicându-se sistemul parităţii. După negocieri între cele două părţi, s-a stabilit ca Victor Ponta să fie propunerea Uniunii pentru funcţia de premier, în timp ce Crin Antonescu va fi candidatul USL pentru funcţia de preşedinte. Structura viitorului Guvern urmează să fie un compromis între propunerea PNL – 11 ministere şi cea a PSD – 13 ministere, plus patru miniştri delegaţi.
citeste mai mult pe gandul.info