Serviciile de urgenţă din sud-estul SUA urmăreau atent marţi evoluţia uraganului Irene, primul care ar putea reprezenta o ameninţare serioasă, după trei ani, pentru Statele Unite. Furtuna şi-a croit deja drum prin Caraibe, notează Associated Press.
Serviciile de meteorologie au informat că uraganul ar putea ajunge la categoria a 4-a, fiind însoţit de rafale de vânt cu o viteză de peste 211 km la oră, înainte de atinge teritoriul SUA. Centrul Naţional de Uragane din SUA din Miami a afirmat că se aşteaptă ca Irene să crească marţi în putere ajungând la categoria a 3-a.
Până acum, primul uragan din Atlantic al sezonului a fost însoţit de vânturi cu viteza maximă de circa 160 de km pe oră şi era localizat marţi la aproximativ 90 de km nord-est de Puerto Plata în Republica Dominicană. Uraganul se îndrepta către vest-nord-vest cu 17 km pe oră.
Irene a intrat direct în Puerto Rico, doborând copaci şi lăsând fără electricitate peste un milion de persoane. Furtuna s-a îndreptat apoi către mare, la nord de Republica Dominicană, unde vânturile puternice au lovit coasta de nord provocând valuri uriaşe şi ploi torenţiale. Preşedintele Barack Obama a declarat situaţie de urgenţă în Puerto Rico, care ar putea primi astfel ajutor federal.
Câteva sute de persoane au fost evacuate în Republica Dominicană din cauza inundaţiilor, fiind forţate să se adăpostească în biserici, şcoli sau în locuinţele rudelor. De asemenea, zone întregi au rămas fără electricitate.
Meteorologii afirmă că Irene ar putea să treacă peste sau pe lângă Insulele Turks şi Caicos şi sud-estul Bahamas marţi noaptea şi să se găsească în apropierea centrului Bahamas miercuri dimineaţă