Insula femeilor
Doamnele au lăsat urme în Palatul Borromeo. Galeria picturilor din insula frumoasă de pe Lacul Maggiore reprezintă un summum al gusturilor vechii familii lombarde Borromeo, în colecţionarea tablourilor. Între cele 130 de opere care tapetează pereţii, unele lângă altele, se pot vedea autentice tezaure, dar şi copii de epocă, cu figuri ale doamnelor aristocrate, eroinelor mitologice şi ale unor femei seducătoare. Nu toţi membrii familiei au fost sfinţi. Au existat în ea bancheri, condotieri, oameni politici, colecţionari influenţi, precum Giberto Borromeo Arese.
Clelia del Grillo, soţia lui Benedetto Borromeo, era o nobilă doamnă de o inteligenţă extraordinară, frumoasă, cultă, iubitoare a ştiinţelor şi a literelor, poliglotă. Cunoştea latina, greaca, araba, ebraica, franceza, italiana, spaniola şi era sufletul unui salon al intelectualilor de la Milano, numit „Accademia Clelia dei Vigilanti”. Şi astăzi, marketingul familiei Borromeo este încredinţat tot unei doamne, principesa Bona Borromeo Arese, o personalitate în domeniul cercetării medicale, cu o importantă abilitate în a valoriza patrimoniul familiei, în special acela din Insulele Borromee, aflate în faţa oraşului La Stresa, cu grădini, palate şi colecţii de artă de o spectaculoasă frumuseţe. Ultima generaţie a Borromeilor a ştiut să ţină într-o ordine desăvârşită grădinile baroce, a restaurat şi a valorificat la maximum vastul patrimoniu aflat în palat.
Giovanni Antonio Boltraffio, Melancolica Isabella
În 28 iunie 2008, familia Borromeo a deschis publicului una din sălile de la parterul palatului, proiectat de Andrea Biffi în 1677. Saloanele converg către spectaculoasa „Galerie a tablourilor” sau „Galeria alcovului”. Deschisă la sfârşitul secolului al XVII-lea, aceasta strânge pe pereţii săi 130 de picturi dispuse astfel încât să ocupe fiecare milimetru. Numele „Galeriei alcovului” se datorează faptului că pe una din laturi se deschide un alcov, separat de sală printr-un arc baroc. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Galeria îşi schimbă numele şi este numită „Galeria Generalului Bethier”, în amintirea lui Napoleon şi a soţiei sale, Josephine, care au venit aici, însoţiţi de generalul Louis Alexandre Berthier, care, în 1797, a dormit chiar în acest alcov. Aici se pot admira lucrări de Raffaello, Correggio, Tiziano şi Guido Reni, care nu corespund originalelor, dar sunt copii foarte vechi. În schimb, pot fi admirate piese rare, portrete realizate de Giovanni Antonio Boltraffio, seducătoarele eroine ale lui Gian Pietrino, pânzele semnate de Paris Bordone şi Camillo Proccacini, dar şi cele ale pictorilor din secolul al XVII-lea lombard, Daniele Crespi, Giovanni Battista Discepoli, Carlo Francesco Nuvolone şi Carlo Cornara.
Didona, ulei pe lemn de la 1520 de Giovanni Pietro Rizzoli
Astăzi, datorită catalogului Galeriei Borromeo şi unor specialişti curatori, tablourile din galerie sunt studiate unul câte unul. Se ştie că o parte provin din căsătoria între Bartolomeo Arese şi Giulia Borromeo (fiica principelui Renato al II-lea), celebrată în 1652. Se ştie, de asemenea, că o parte dintre aceste tablouri au fost achiziţionate de Giovanni Battista Monti, administratorul Palatului Borromeo la începutul secolului al XIX-lea, care cumpăra picturi în special din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. S-a cunoscut târziu faptul că în 1830, la moartea acestuia, a fost deschisă o pinacotecă intitulată „Pinacoteca Monti”, cu lucrări de mare valoare. Fura acesta oare din banii contelui?
Nobila doamnă misterioasă de Lodovico Carracci
Borromeo a dus tablourile în palatul său de la Milano, deschizând uşile publicului două zile pe săptămână. Tablourile au rămas acolo până în timpul celui de al Doilea Război Mondial, când au fost readuse, providenţial, pe insulă. Din păcate, în 1943, bombele aliaţilor au căzut asupra palatului din Milano, pe care l-au distrus.
Portret al unei gentile doamne cu pisica
Căsătoria lui Bartolomeo al III-lea Arese cu Giulia Borromeo, celebrată în 1652, a însemnat unirea a două ilustre familii din Milano. Tabloul intitulat „Isabella Melancolică” este portretul unei femei triste, în gri. A rămas o enigmă identitatea acestei femei, deşi ipotezele sunt nenumărate. „Didona” şi „Sofonisbe” sunt două eroine tragice. Şi aceste picturi provin din fuziunea celor două colecţii, Arese şi Borromeo. Didona, nefericita eroină din „Eneida”, disperată de plecare iubitului ei Eneea, decide să se ucidă cu spada eroului troian. Pentru a identifica figura Sofonisbei, fiica generalului cartaginez Hasdrubal care a preferat să moară bând dintr-o cupă de venin decât să cadă în mâinile odiosului roman Scipio, a fost destul de dificil, deoarece un timp destul de îndelungat s-a crezut că este Cleopatra. Două poveşti triste, în care femeile sunt capabile de gesturi extreme…
Venus şi Cupidon de Sante Peranda
O altă pictură a unei nobile doamne, de o eleganţă misterioasă, îmbrăcată după moda spaniolă, cu dantele preţioase şi brocarturi, cu numeroase inele, o pasionată de muzică, având într-o mână o violă, a fost considerată operă a lui Paolo Veronese, dar până la urmă paternitatea s-a descoperit a-i aparţine lui Lodovico Carracci.
Portretul unei încântătoare „Doamnă cu pisica” scoate la iveală un alt personaj de înalt rang, împodobită cu bijuterii. Autorul este încă necunoscut, deşi unii au zis că ar putea fi Paolo Veronese.
Follot, aristocratul artelor
Canapea de Paul Follot
Iubitor al luxului şi al eleganţei, francezul Paul Follot a devenit interpretul ideal al dorinţelor din „Belle Epoque” pariziană. Orfevrării preţioase, incizii rafinate, bronzuri şi elaborate porţelanuri au fost create de cel mai exclusivist designer francez din perioadele „Art Nouveau” şi „Art Deco”. După succesul obţinut în primele decenii ale secolului al XX-lea, Paul Follot (1877-1941) a rămas mult timp în uitare până la redescoperirea lui recentă în galerii şi în licitaţiile de artă.
Eleganţă şi modernitate în piesele create de Jean Follot şi Jean Vebert
Mobile încărcate, cu linii opulente şi complexe, sunt capabile să îmbine arhitectura, plastica, culoarea şi materialele sofisticate, de la formele simple la cele bogate şi pline de expresivitate.
Un talent eclectic, un artist multidisciplinar şi prolific, Follot a proiectat mobile, bijuterii, argintării, ceramici, orologii, ţesături şi tapete, chiar piane pentru „Pleyel”. Până şi publicul specializat l-a cunoscut mai ales prin mobilele conservate la „Muzeul de Artă Modernă” din Paris.
Interior din reşedinţa lui Paul Follot
Primele semnale ale meritului său au venit în 1999, cu publicaţia lui Evelyne Posseme, „Mobilierul francez între 1910 şi 1930″. Anul trecut, la o mare licitaţie de artă de la „Camard&Associés”, la Drouot Montaigne din Paris, a fost propusă o serie de opere ale artistului, multe dintre ele provenind din casa sa pariziană, proiectată, decorată şi mobilată de el însuşi. Designerul luxului şi-a câştigat repede renumele, unind creativitatea cu spiritul organizatoric.
Pendulă din marmură şi bronz auriu, datată 1922 vândută pentru 31.000 de euro la o casă de licitaţii pariziană
Între 1901 şi 1903 a lucrat pentru Galeria „La Maison Moderne” şi în 1904 participa la primul „Salon al Societăţii Artiştilor Decoratori”, al cărei fondator a şi fost. După 1900 a preferat formele mai sobre, în stilul neoclasic. Faimoase erau desenele sale pentru ceramicile Wedgewood. A participat la „Expoziţia Internaţională a Artelor Decorative şi Industriale Moderne”, din 1920, de la Paris, iar în 1928 a devenit directorul sediului parizian al firmei „Waring&Gillow” din Londra.
Serviciu de cafea, din argint, estimat la casa Sotheby’s la 25.000 de euro
Expune o somptuoasă sufragerie la „Salonul Artiştilor Decoratori” din 1929. Este cel care a furnizat desenele pentru mobilierul transatlanticelor liniilor „Atlantic” în 1931 şi „Normandie” în 1935. El şi Eugène Samuel Grasset sunt recunoscuţi drept artişti şi teoreticieni ai stilului „Art Nouveau”.
Vas din porţelan de Wedgewood, creat de Paul Follot, adjudecat pentru 15.000 de euro la Casa Camard&Associes
În 1903 putea fi găsit alături de fondatorii grupului de arhitecţi, pictori şi sculptori, reuniţi sub numele „L’Art dans Tout”. Pentru „Maison Moderne”, a creat obiecte din argint, ţesături, bronzuri şi bijuterii.
Broşă Art Nouveau de Paul Follot
Mobilele sale sunt somptuoase, cu forme ample şi rafinate marchetării în lemn exotic, ornate cu un repertoriu de elemente vegetale stilizate, sculptate în lemn natural sau aurit, fie în lacuri policrome. Pentru mobilele create, Follot adopta linii decorative cu motive de fructe, ghirlande, cu intarsii şi marchetării aurite.
Broşă Arta Nouveau, semnată Paul Follot
În ultimii ani lucrările lui, mai ales mobilierul, au obţinut rezutate excelente la casele de licitaţii. Un set de ceai estimat la 3.000 de euro a fost achiziţionat la 20.000 de euro. Sunt apreciate şi mobilele de mici dimensiuni, precum un gheridon estimat la 10.000 de euro şi vândut cu 20.000 e euro, dar şi o comodă cumpărată la aceeaşi casă de licitaţie pentru 38.000 de euro, un „bonheure du jour” din lemn lăcuit, achiziţionat pentru 16.500 de euro.
Un set de ceai din ceramică, vândut cu 20.000 de euro
Un cabinet din lemn aurit a fost adjudecat pentru 50.000 de euro şi două scaune, datate 1912, pentru 44.000 de euro. În 22 martie 2010, la casa de licitaţii pariziană „Camard&Associés”, o comodă din lemn lăcuit, care a plecat de la 40.000 de euro, a fost adjudecată pentru 100.000 de euro.
Paul Follot, Agrafă de păr
Să mai adăugăm că pastelurile lui sunt şi ele abia astăzi deosebit de apreciate, aşa cum este „Femeie cu irişi”, o acuarelă datată 1901, achiziţionată cu 2.300 de euro.
