La o zi după demisia lui Silvio Berlusconi, preşedintele Italiei Giorgio Napolitano l-a însărcinat cu formarea viitorului guvern pe Mario Monti, fost comisar european, tehnocrat eficient, considerat de mulţi a fi soluţia cea mai potrivită pentru a conduce ţara în acest moment de criză.
Monti a declarat duminică seara că Italia „poate învinge” criza datoriilor graţie unui „efort colectiv”, adăugând că aceasta trebuie să fie „un element de forţă, nu de slăbiciune” al UE, potrivit Mediafax. Mario Monti va conduce cel mai probabil un guvern de tehnocraţi.
Principalul partid de opoziţie, Partidul Democrat, îşi anunţase deja sprijinul pentru un guvern Monti. Partidul lui Silvio Berlusconi, Poporul Libertăţii (Pdl), cea mai mare grupare politică din parlament, a semnalat la rândul său că susţine o astfel de soluţie. „Ne-am declarat limpede disponibilitatea de a acorda mandatul profesorului Monti”, a spus secretarul general al Pdl, Angelino Alfano.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.