Potrivit unui sondaj realizat de PDL, Adriean Videanu apare ca favorit în lupta pentru Primăria Capitalei.
Aşa stând lucrurile, varianta Videanu a intrat în dezbatere în cadrul PDL, dar un anunţ oficial în acest sens urmează să fie făcut în primăvara anului viitor, potrivit gandul.info. Şi acest lucru se va întâmpla numai dacă şi Videanu va fi de acord să se înscrie în cursă, în condiţiile în care prioritare pentru el, în acest moment, sunt afacerile personale.
Pe lista de rezervă ar fi Cristian Popescu Piedone, actualul primar al sectorului 4. Acesta are deocamdată rezervată candidatura Sectorului 4, pe care o conduce din 2008.
În privinţa celorlalte sectoare, PDL contează pe Liviu Negoiţă la Sectorul 3, iar la sectorul 6 pe Cristian Poteraş, aceştia urmând să candideze pentru alte madate. La sectorul 2, PDL îl susţine pe Neculai Onţanu, de la UNPR.
Videanu este singurul candidat cu şanse reale, potrivit sondajului intern realizat de Organizaţia PDL Bucureşti.
Cristian Preda, Theodor Paleologu şi Costică Canacheu nu sunt viabili din punctul de vedere aL PDL , în condiţiile în care, se pare, actualul primar Sorin Oprescu într-o atare confruntare reuşeşte să obţină peste 50%.
Potrivit aceluiaşi sondaj, Oprescu este creditat cu 60% din intenţiile de vot.