Fostul premier Adrian Năstase a fost exclus, luni, din Baroul Bucureşti.
Decizia a fost luată după ce Năstase a primit cea de-a doua condamnare la închisoare cu executare şi poate fi atacată.
Decanul Baroului, Ilie Iordăchescu, a precizat că Năstase, după condamnarea de doi ani de închisoare cu executare, nu a fost exclus din profesie, considerându-se atunci că faptele pentru care a primit pedeapsa nu ar fi avut legătură cu atribuţiile profesiei de avocat.
”Anul trecut, era la prima condamnare și nu ar fi avut legătură cu atribuțiile profesiei de avocat. Consiliul a decis că nu trebuie exclus din profesia de avocat. Acum s-a creat o nouă conjuctură, cea de-a doua condamnare. Consiliul a decis că trebuie exclus pentru se consideră că este lezată profesia de avocat”, a explicat Iordăchescu.
Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită, în dosarul Zambaccian.
Năstase mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu executare, dispusă în 20 iunie 2012, în dosarul „Trofeul calităţii”. Din această condamnare, fostul premier a executat aproape nouă luni de închisoare.
Pe 21 octombrie 2013, Consiliul Baroului Bucureşti a decis că Adrian Năstase poate rămâne avocat, apreciind că faptele care au stat la baza condamnării la doi ani de închisoare nu au afectat calitatea de avocat.