OZN-urile de pe cerul Norvegiei din anii ‘50, avioanele americane spion U2

În anii ‘50, numeroşi piloţi şi martori oculari au declarat că au văzut OZN-uri pe cerul Norvegiei. După şase decenii şi jumătate, misterul s-a lămurit.

OZN-urile de pe cerul Norvegiei din anii ‘50, avioanele americane spion U2

În anii ‘50, numeroşi piloţi şi martori oculari au declarat că au văzut OZN-uri pe cerul Norvegiei. După şase decenii şi jumătate, misterul s-a lămurit.

În anii ‘50, numeroşi piloţi şi martori oculari au declarat că au văzut OZN-uri pe cerul Norvegiei. După şase decenii şi jumătate, misterul s-a lămurit, celor ce au văzut misterioasele lumini ce traversau cu mare viteză cerul acestei ţări le-a răspuns abia zilele trecute CIA. „Noi eram”, se scrie pe contul de Twitter al CIA deschis recent. Aceste OZN-uri erau, de fapt, prototipuri ale avionului de recunoaştere U2, care avea să fie intens folosit în timpul Războiului Rece de către Statele Unite, îndeosebi pentru a spiona teritoriul sovietic. Caracteristica principală a avionului U2 este capacitatea sa de a zbura la mare altitudine (circa 21.000 de metri), într-o perioadă în care avioanele de linie ating 4.500 metri altitudine, iar cele militare, maximum 9.000 de metri. Când soarele apunea, U2 era suficient de sus pentru a-i reflecta razele sale, ceea ce îl făcea să apară drept obiect luminos strălucitor.

U2 a intrat în serviciu în 1957, dar primele zboruri test au debutat în 1955. La ora respectivă, US Air Force a făcut legătura între acest avion şi semnalările despre numeroasele OZN-uri observate pe cerul norvegian, dar a preferat să tacă, pentru a nu dezvălui nimic inamicului sovietic. Cu toate acestea, la 1 mai 1960, un U2, pilotat de Francis Gary Powers, a fost doborât deasupra teritoriului URSS. A fost un prim incident foarte grav americano-sovietic în perioada Războiului Rece. Cum s-a ajuns la el şi la deconspirarea avionului U2?

În iulie 1957, preşedintele SUA, Dwight D. Eisenhower, îi ceruse premierului pakistanez să autorizeze instalarea unei baze secrete a spionajului american în acea ţară, ce includea zboruri ale avionului spion U2. Baza a fost stabilită la Badaber, aflată la 18 km de Peshawar. La 9 aprilie 1960, un U2 aparţinând CIA a trecut frontiera de sud a URSS în regiunea Pamir, el survolând patru situri ultra secrete sovietice. Deşi a fost detectat de apărarea aeriană a URSS, el a evitat mai multe tentative de interceptare făcute de avioane MiG 19 şi Suhoi SU-9. În pofida reacţiei negative a diplomaţiei URSS, următorul zbor a fost planificat pe 1 mai 1960, cu 13 zile înaintea unei foarte importante întâlniri la cel mai înalt nivel americano-sovietice, programată la Paris. Aparatul a decolat de la Badaber şi urma să fotografieze siturile rachetelor balistice intercontinetale de la Sverdlovsk şi Pleseţk, după care să aterizeze la Bodo, în Norvegia.

Dar avionul U2 a fost detectat şi, potrivit versiunii oficiale moscovite, o salvă de rachete SA-2 Guideline (S-75 Dvina) l-a doborât lângă Degtiarsk, aproape de Urali. Pilotul Francis Gary Powers s-a catapultat, find arestat ulterior. Nu a folosit otrava pe care-o avea asupra sa. O altă salvă de rachete a doborât şi avionul sovietic ce-l urmărea pe U2. Summitul americano-sovietic a fost anulat. Recunoscând că făcea parte din CIA, Powers a fost judecat şi condamnat la zece ani de închisoare. După 17 luni de puşcărie, el a fost eliberat şi schimbat cu spionul sovietic Rudolf Abel, unul dintre ei mai mari agenţi ai Moscovei de la începuturile Războiului Rece. Schimbul celor doi a avut loc pe Podul Glienicke, ce lega atunci Berlinul Vestic de cel Estic, pod pe care ulterior s-au mai consemnat târguri similare. Ulterior, sub numele „Podul spionilor”, acesta a devenit şi subiectul unui palpitant volum scris de Giles Whittell, tradus şi în româneşte. El poartă subtitlul „o poveste adevărată a războiului rece”, aşa cum este şi cea a OZN-urilor de pe cerul Norvegiei relatată mai sus.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.