Indicele BET al Bursei creştea cu 2,6% la mijlocul zilei, iar sectorul SIF câştiga 1,4%

Cele mai lichide zece titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se apreciau în medie cu 2,6%, la mijlocul şedinţei de marţi, iar sectorul SIF înregistra un avans de 1,4%, deşi pieţele europene aveau evoluţii neconcludente, cu variaţii modeste faţă de referinţe.Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, […]

De cotidianul.ro - Autor

Cele mai lichide zece titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se apreciau în medie cu 2,6%, la mijlocul şedinţei de marţi, iar sectorul SIF înregistra un avans de 1,4%, deşi pieţele europene aveau evoluţii neconcludente, cu variaţii modeste faţă de referinţe.Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, […]

Cele mai lichide zece titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se apreciau în medie cu 2,6%, la mijlocul şedinţei de marţi, iar sectorul SIF înregistra un avans de 1,4%, deşi pieţele europene aveau evoluţii neconcludente, cu variaţii modeste faţă de referinţe.Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 2,58%, până la 4.873,61 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 2,39%, până la 2.806,98 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 1,39%, până la 24.787,92 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, urca cu 2,76%, ajungând la 10.071,91 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, înregistra un avans de 2,11%, până la 479,13 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, urca cu 2,56%, până la 618,74 puncte.

Pe de altă parte, principalii indici europeni fluctuau în jurul nivelurilor de referinţă, la ora 13, după ce în prima parte a zilei pieţele înregistraseră scăderi moderate. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate la bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,33%, până la 5.518 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, stagna la 6.049 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, câştiga doar 0,03%, până la 4.015 puncte.

Pe piaţa de la Bucureşti, acţiunile SIF Oltenia (SIF5) aveau cea mai mare lichiditate din piaţă, de 1,78 milioane lei, iar titlurile câştigau 1,54%, la 1,32 lei, în vreme ce acţiunile SIF Moldova (SIF2) se scumpeau cu 1,72%, la 1,18 lei, pe suportul unui rulaj de 1,09 milioane lei.

În sectorul bancar, acţiunile Banca Transilvania (TLV) înregistrau un avans de 1,38%, la cotaţia de 2,20 lei, pe un rulaj de 865.545 lei, iar titlurile BRD SocGen (BRD) se apreciau cu 2,27%, la cursul de 13,50 lei, valoarea tranzacţionată până la ora 13 fiind de 301.320 lei.

Preţul titlurilor Petrom (SNP) creştea cu 3,57%, la 0,2610 lei, pe suportul unui rulaj de 446.290 lei, în timp ce acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) se apreciau cu 2,94%, la cursul de 0,0665 lei, în urma unor schimburi de 384.623 lei. NewsIn

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.