Grila pentru acest an după care notarii calculează taxele şi impozitele minime pentru tranzacţiile cu apartamente în Bucureşti a fost stabilită la valori mai mici cu 30- 40%, ajustarea fiind urmarea scăderii pieţei imobiliare în 2009.Astfel, în zona 0 din Capitală preţurile stabilite de notari pentru acest an pentru un apartament cu două camere pornesc de la 40.833 de euro pe Calea 13 Septembrie sau Calea Moşilor şi ajung la 116.667 euro pe Bulevardul Unirii. Faţă de grila din 2009, nivelurile sunt cu 30% mai reduse, potrivit ghidului valorilor orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru 2010.
În această zonă sunt încadrate bulevardele Unirii, Corneliu Coposu, Mircea Vodă, o parte din Splaiul Independenţei, Piaţa Alba Iulia, unele blocuri din Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Ştirbei Vodă, Luterană, Matei Millo, Ion Câmpineanu.
Pentru apartamentele cu două camere de pe Calea Victoriei, Ştirbei Vodă, Luterană, Piaţa Amzei, Bulevardul Magheru preţurile de bază stabilite de notari sunt cu 40% mai reduse faţă de 2009, respectiv 61.250 euro faţă de 87.500 în 2009.
Cât de interesat eşti să-ţi cumperi o casă de vacanţă?