Întâlnirea a fost strict privată, chiar dacă Susana Maiolo era însoțită de părinții ei, și s-a petrecut într-o sală vecină cu aula Sf.Paolo VI unde deabia se încheiase audiența generală de miercuri."Domnișoara Maiolo și-a exprimat scuzele pentru incidentul din debutul slujbei de Crăciun. Papa i-a acordat binecuvântarea lui și i-a urat sănatate", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi pentru ansa.it.
Acesta a precizat că ancheta inițiată de sistemul judiciar al statului Vatican va continua până la finalizarea ei.
Cu ocazia slujbei de Crăciun, Papa Benedict al XVI-lea se îndrepta spre altar, când o femeie îmbrăcată în roşu a sărit bariera de protecţie şi a încercat să îl lovească. Agenţii de pază au intervenit, iar în busculada creată, Suveranul Pontif a fost trântit la pământ.
Femeia a apucat să îl lovească totuşi pe cardinalul Roger Etchegaray, moment în care a fost imobilizată. Cardinalul, în vârstă de 87 de ani, a căzut şi are o fractură de femur, fiind spitalizat. În schimb, Papa s-a ridicat şi a continuat slujba din catedrala San Pietro. Autorităţile de la Vatican susţin că agresoarea este o femeie cu probleme psihice.
Autoarea agresiunii asupra papei, în vârstă de 25 de ani, are dublă cetăţenie, italiană şi elveţiană, şi a fost spitalizată, a anunţat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al papei, scria în 25 Decembrie 2009 Realitatea.Net.