Indicele BET al Bursei a trecut pe roşu la mijlocul zilei, dar avansul se menţinea pe sectorul SIF

Presiunea la cumpărare se menţinea pe sectorul SIF de la Bursa de Valori Bucureşti, la mijlocul şedinţei de joi, indicele BET-FI înregistrând un avans de 1,2%, dar indicele celor mai lichide zece titluri (BET) dădea semene de slăbiciune, după ce a trecut uşor pe minus.Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate […]

De cotidianul.ro - Autor

Presiunea la cumpărare se menţinea pe sectorul SIF de la Bursa de Valori Bucureşti, la mijlocul şedinţei de joi, indicele BET-FI înregistrând un avans de 1,2%, dar indicele celor mai lichide zece titluri (BET) dădea semene de slăbiciune, după ce a trecut uşor pe minus.Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate […]

Presiunea la cumpărare se menţinea pe sectorul SIF de la Bursa de Valori Bucureşti, la mijlocul şedinţei de joi, indicele BET-FI înregistrând un avans de 1,2%, dar indicele celor mai lichide zece titluri (BET) dădea semene de slăbiciune, după ce a trecut uşor pe minus.Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea uşor la mijlocul zilei, cu 0,09%, până la 5.217,56 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, avansa cu 0,05%, până la 3.042,91 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 1,21%, până la 26.841,55 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, urca cu 0,37%, ajungând la 10.808,79 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 0,26%, până la 517,33 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 0,25%, până la 661,33 puncte.

Bursele europene creşteau uşor în jurul orei 13, susţinute de avansul acţiunilor din sectoarele bancar şi minier. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,50%, până la 5.501 puncte, în vreme ce indicele pieţei din Frankfurt, DAX, avansa cu 0,56%, până la 5.997 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, urca cu 0,49%, până la 4.020 puncte.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 4,24 milioane lei, şi se scumpeau cu 1,39%, la 1,46 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu un avans de 1,60%, la un curs de 1,27 lei, pe o lichiditate de 2,35 milioane lei.

Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor Erste Bank (EBS) urca cu 2,67%, la 123 lei, pe un rulaj semnificativ, de 3,57 milioane lei. În schimb, titlurile Băncii Transilvania (TLV) stagnau la 2,34 lei, în urma unor tranzacţii de 456.025 lei, iar acţiunile BRD SocGen (BRD) se ieftineau cu 0,68%, la 14,70 lei, pe suportul unui rulaj de 1,01 milioane lei.

Schimburile cu acţiuni Petrom (SNP) însumau 1,92 milioane lei, iar titlurile pierdeau 0,69%, până la 0,2880 lei. NewsIn

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.