Ministerul Finanţelor nu va aproba transferuri de la capitolul bugetar destinat investiţiilor către alte tipuri de cheltuieli, chiar dacă Legea responsabilităţii fiscale nu este în vigoare, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu."În acest spirit al investiţiilor şi al susţinerii creării locurilor de muncă, vreau să informez că Ministerul Finanţelor nu va aproba, chiar fără Legea responsabilităţii fiscale, transferul de la cheltuieli de capital către alte tipuri de cheltuieli. (…) Din acest punct de vedere, uşa biroului meu este închisă. Pentru orice al subiect sunteţi bineveniţi", a declarat ministrul Finanţelor la începutul şedinţei de vineri a Executivului.
Vlădescu i-a invitat pe ceilalţi miniştri să discute despre cheltuirea banilor destinaţi investiţiilor în 2010. "(…) Să vină să discutăm ce trebuie să cheltuim în trimestrul I, ca să avem şansa să implementăm investiţiile. (…) Trebuie să vedem necesarul pe trimestrul I, care trebuie să fie cel mai mare, pentru că ulterior banii pot fi cheltuiţi", a declarat el.
Premierul Emil Boc le-a transmis miniştrilor că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare aşteaptă o primă prezentare cu privire la planul de investiţii pe anul în curs.
Proiectul Legii responsabilităţii fiscale aprobat de Guvern şi trimis Parlamentului prevede că Executivul poate face maximum două rectificări bugetare într-un an, dar nu în primul semestru, însă la rectificări nu pot fi majorate cheltuielile de personal. Ministerele care depăşesc într-un trimestru limita cheltuielilor de personal nu mai pot acorda prime, nu pot plăti orele suplimentare, nu pot scoate la concurs posturile vacante şi nici nu au voie să avanseze angajaţii, dacă acest lucru presupune majorarea salariilor.
Totodată, proiectul de Lege instituie obligativitatea Guvernului de a prezenta Parlamentului, cu 60 de zile înainte de alegerile parlamentare, un raport cu privire la situaţia economico-bugetară, iar până la data de 30 mai a fiecărui an trebuie să prezinte, tot în faţa Legislativului, o strategie fiscal-bugetară pentru următorii trei ani. NewsIn