Ambasadorul suedez este surprins de poziţia României faţă de monitorizarea pe justiţie

Ambasaorul Suediei în România, Mats Aberg, a declarat într-un interviu pentru NewsIn că între România şi Bulgaria a intervenit o diferenţă esenţială privind raportarea la monitorizarea pe justiţie, Sofia percepând-o ca pe un instrument benefic, în timp ce Bucureştiul simte contrariul.Reprezentantul Suediei la Bucureşti, Mats Aberg, a abordat în interviul pentru NewsIn teme variate, vorbind […]

De cotidianul.ro - Autor

Ambasaorul Suediei în România, Mats Aberg, a declarat într-un interviu pentru NewsIn că între România şi Bulgaria a intervenit o diferenţă esenţială privind raportarea la monitorizarea pe justiţie, Sofia percepând-o ca pe un instrument benefic, în timp ce Bucureştiul simte contrariul.Reprezentantul Suediei la Bucureşti, Mats Aberg, a abordat în interviul pentru NewsIn teme variate, vorbind […]

Ambasaorul Suediei în România, Mats Aberg, a declarat într-un interviu pentru NewsIn că între România şi Bulgaria a intervenit o diferenţă esenţială privind raportarea la monitorizarea pe justiţie, Sofia percepând-o ca pe un instrument benefic, în timp ce Bucureştiul simte contrariul.Reprezentantul Suediei la Bucureşti, Mats Aberg, a abordat în interviul pentru NewsIn teme variate, vorbind despre întâlnirile ambasadorilor UE cu Traian Băsescu, despre criza guvernamentală prin care a trecut România, dar şi despre raportul intermediar pe justiţie pentru România, aşteptat în februarie, despre îndeplinirea reformelor cerute de aderarea la spaţiul Schengen, dar şi despre impactul "flăcării violet" asupra imaginii României în Occident.

Discuţiile despre flacăra violet şi energiile negative sunt surpinzătoare

Preşedintele României Traian Băsescu a avut miercuri o întâlnire cu întreg corpul diplomatic acreditat la Bucureşti. Întrebat de impresiile sale după întâlnirea de miercuri cu preşedintele, Aberg s-a arătat plăcut impresionat. "A fost un discurs interesant, iar preşedintele a prezentat un peisaj complet. A acoperit cam tot ce putea. Dar temele şi ideile erau previzibile, în linie cu poziţiile României. Nu a fost nimic senzaţional. A fost un discurs bun, iar pentru noi a fost foarte bine să avem totul condensat într-un asemenea eveniment. Eu cred că Băsescu a văzut acest discurs şi din perspectiva celor cinci ani care urmează pentru el. Este bine că viziunea se bazează pe o gândire pe teremen lung", a comentat diplomatul.

Ambasadorul suedez a vorbit şi despre ziua reconfirmării în funcţie a lui Băsescu şi despre întâlnirea pe care preşedintele a avut-o atunci, imediat după ceremonie, cu ambasadorii UE la Bucureşti. "Mă aşteptam să fie foarte obosit şi epuizat din cauza campaniei. A fost cu siguranţă o perioadă foarte obositoare. Dar a venit plin de energie, a vorbit despre multe aspecte şi într-un mod foarte constructiv, într-un mod vizionar. Poate că până atunci nu avusese timp să facă toate astea, când ne întâlneam cu el. A fost unul din momemtele sale foarte bune", a spus Aberg.

"A vorbit despre viitorul României, nu mai privea înapoi. A vorbit despre ceea ce voia el să facă pentru România în următorii cinci ani şi cred că aşa ceva era necesar", a adăugat Mats Aberg.

Totodată, diplomatul a mai spus că Băsescu nu s-a plâns de campania "murdară" pentru prezidenţiale, explicând că acest subiect a rămas neatins. "Nu că ar fi un tabu, dar dacă ai ocazia să vorbeşti despre viitor, dacă ai pe cineva care are, într-adevăr, puterea să facă ceva, atunci, pentru numele lui Dumnezeu, trebuie să-l lăsăm să vorbească despre asta, iar noi trebuie să ne concentrăm pe o astfel de atitudine. De aceea am şi pus întrebarea legată de Codul de conduită privind achiziţiile militare (România este singura ţară membră UE care nu este semnatară a acestui document – n.r.). Iar răspunsul său a fost încurajator şi a spus că România va semna Codul", a declarat ambasadorul.

Întrebat de cum precepe Occidentul întrega dezbatere internă din România despre "flacăra violet" şi energiile negative, mai ales că ţara noastră este atât de puternic asociată cu Dracula, Aberg a răspuns amuzat, dar diplomatic. "Eu cred există un singur cuvânt pentru această dezbatere şi anume că este surprinzătoare", a spus ambasadorul suedez zâmbind.

Clasa politică are o problemă structurală

Rememorând perioada recentă, când România trecut printr-o gravă criză guvernamentală, având timp de mai multe luni numai un guvern interimar, Aberg a atras atenţia că ambasadorii au fost atunci preocupaţi. "Au existat preocupări exprimate atunci de toţi ambasadorii UE şi am avut multe discuţii pe această temă. Dar nu putem spune că s-a exercitat presiune dintr-o direcţie sau alta în acest sens. Nu e bine să intervii în politica de aici, pentru că acest lucru depinde chiar numai de ei", a punctat el.

"Mulţi politicieni ne-au sunat atunci şi am discutat deschis cu ei. Menţionam de fiecare dată ce mi se pare că nu este benefic şi corect. Probabil că şi colegii mei au făcut acelaşi lucru. Partea ciudată este că aveţi atâţia oameni buni implicaţi în politică, dar undeva intervine o problemă structurală", a atras atenţia ambasadorul suedez, a cărui ţară a deţinut preşedinţia UE în a doua jumătate a anului trecut.

În ceea ce priveşte întâlnirea de vineri a ministrului de externe Teodor Baconschi cu toţi ambasadorii UE, Mats Aberg a mărturisit că are nişte întrebări de pus. "Noi am realizat că domnul Baconschi are atât de multe de făcut şi că are nevoie de timp pentru a-şi începe munca la proiectele pe care le consideră prioritare, iar discuţii mai aprofundate, bilaterale, vom putea avea mai încolo. Dar şi eu şi colegii mei vom avea ocazia să ridicăm anumite întrebări", a spus ambasadorul suedez. Totuşi, Aberg păstrat misterul în legătură cu ce va întreba, spunând că lasă acest detaliu pentru dejunul de lucru de vineri.

Aberg a vorbit şi despre raportul intermediar pe justiţie, pe care Comisia Europeană se pregăteşte să-l finalizeze în februarie, în contextul în care România pare că începe să aibă şi ea probleme cu crima organizată şi infracţionalitatea, sectoare în care până acum mai degrabă Bulgaria era arătată cu degetul. "Nu ştiu cum va arăta raportul intermediar pe justiţe pentru România. Nu am discutat cu Bruxelles-ul în detaliu despre asta, nu am avut oportunitatea", a menţionat ambasadorul. "Eu cred că diferenţa principală între România şi Bulgaria este acum atitudinea faţă de mecanism în sine. În timp ce Bulgaria consideră că este un instrument care ajută forţele politice benefice din ţară, Baconschi a spus că nu consideră că ar fi aşa", a atras atenţia ambasadorul, sugerând că acest subiect va constitui un punct în discuţia de vineri cu noul ministru român de externe.

Baconschi a declarat în timpul audierilor sale în Parlament că România va face "o tristă figură", dacă nu scapă de monitorizarea pe justiţie. "Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie pentru România este o chestiune în continuare sensibilă. Vă pot făgădui că voi conlucra îndeaproape cu ministrul Cătălin Predoiu pentru ca acest mecanism, pe baza unor progrese reale, să fie ridicat în 2010", a declarat Baconschi în faţa parlamentarilor din comisiile de politică externă şi afaceri europene."Vom face o tristă figură, dacă această povară pedagogică va fi menţinută pe umerii noştri", a punctat Teodor Baconschi la audieri. De asemenea, Baconschi a atras atenţia că Bulgaria, "partenerul de MCV" al României, s-ar pregăti să ceară menţinerea monitorizării în 2010.

Ministrul de externe a mai spus recent, într-un interviu la TVR 1, că securizarea frontierelor şi îndeplinirea celorlalte criterii pentru aderarea României la Schengen au fost întârziate de criza politică şi de "electoralismul" clasei politice şi al societăţii şi a avertizat că o amânare a termenului de aderare al României ar fi deplorabilă.

Întrebat dacă există un risc privind nerespectarea calendarului Schengen de către România, ambasadorul Mats Aberg a subliniat că încă nu a fost ridicat niciun steguleţ de avertisment în acest sens. "Nu ştiu, dar problema cuprinde un întreg spectru de chestiuni. Uneori nu realizăm că multe lucrurile sunt interconectate, iar reformele legale ar trebui luate în considerare aici. Dar până acum încă nu a m văzut niciun steguleţ roşu ridicat. Cât timp autorităţile se concentrează pe acest subiect, cred că este bine să ţinem pumnii şi să sperăm că totul va fi bine", a spus ambasadorul.

Grupul de prietenie din UE pentru R. Moldova – un important gest simbolic

Un al subiect de discuţie cu Mats Aberg, care este acreditat şi pentru Chişinău, a fost noua inişiativă a României privind R. Moldova: lansarea unui Grup de prieteni ai Chişinăului în cadrul UE. "Suedia este cu siguranţă ‘un candidat’ pentru acest grup şi am purtat discuţii pe acest subiect. Eu cred că şi partea moldoveană este încântată de acest proiect. (…). Acest grup este un semnal, este un gest simbolic. În plus, având în vedere că perioada comunistă de-abia a trecut, un astfel de gest este binevenit şi pentru electoratul moldovean, care este încă expus la dificultatea de a obţine informaţii", a explicat ambasadorul.

"De aceea, eu cred că este foarte bine că România va fi foarte clar percepută ce făcând parte dintr-un grup de prieteni ai acestei ţări", a continuat Mats Aberg.

În privinţa statelor care ar mai putea adera la acest Grup, Aberg a spus că probabil că vor fi cele trei state baltice, Polonia, Marea Britanie, Germania sau Ungaria. "Sunt multe ţări care sunt dispuse să susţină o asemenea iniţiativă lăduabilă", a adugat el.

Aberg nu a dorit să facă niciun fel de comentariu despre faptul că România a amânat atât de mult o decizie privind un ambasador la Chişinău. "Este foarte bine că discuţiile s-au desfăşurat între timp pe aşa un ton pozitiv. Ceea ce presupun eu, personal, este că un anunţ public privind ambasadorul va fi făcut când preşedintele va merge la Chişinău săptămâna viitoare (27-28 februarie, n.r.)", a spus Mats Aberg, scrie NewsIn.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.