Românii renunţă la maşini şi case, dar nu şi la vacanţe

Anul acesta, românii nu se vor mai înghesui să cumpere locuinţe, maşini, electrocasnice sau mobilă, dar nu vor renunţa să meargă în concedii. Unul din doi români își propune să meargă în vacanță, cinci din zece s-au gândit să-şi petreacă concediul în ţară, trei din zece spun că vor alege destinații externe, iar restul de […]

De cotidianul.ro - Autor
Românii renunţă la maşini şi case, dar nu şi la vacanţe

Anul acesta, românii nu se vor mai înghesui să cumpere locuinţe, maşini, electrocasnice sau mobilă, dar nu vor renunţa să meargă în concedii. Unul din doi români își propune să meargă în vacanță, cinci din zece s-au gândit să-şi petreacă concediul în ţară, trei din zece spun că vor alege destinații externe, iar restul de […]

Anul acesta, românii nu se vor mai înghesui să cumpere locuinţe, maşini, electrocasnice sau mobilă, dar nu vor renunţa să meargă în concedii. Unul din doi români își propune să meargă în vacanță, cinci din zece s-au gândit să-şi petreacă concediul în ţară, trei din zece spun că vor alege destinații externe, iar restul de doi din zece doresc să-şi petreacă vacanţa atât în România, cât şi în străinătate, potrivit unui sondaj realizat de compania de cercetare 360insights. Doar 7% din respondenţi au declarat că intenţionează că cumpere o locuinţă în acest an, doar 8% vor cumpăra maşini şi 15% vor să-şi cumpere electrocasnice sau mobilă.

„Printre cei care ţin neapărat să îşi ia câteva zile libere se numără în principal persoanele cu nivel înalt de educaţie şi venit, care îşi permit luxul unei pauze de relaxare, pe când cei cu venituri mici declară mai degrabă că vor renunţa anul acesta la această cheltuială. Indiferent însă de venit, cei care nu concep să îşi amâne vacanţa sunt tinerii până în 24 ani", a declarat Manuela Dănilă, senior researcher în cadrul companiei.

Unul din patru români e optimist anul acesta şi vrea să îşi schimbe locul de muncă cu unul mai bun, o mare parte dintre cei care au răspuns la această întrebare având venituri mici. Nici băncile nu vor fi mai bucuroase anul acesta, şi asta pentru că doar 8% din românii din mediul urban vor să contracteze un împrumut bancar, orientându-se spre credite cu sume modice, pentru nevoie personale, şi mai puţin pentru finanţări imobiliare sau ipotecare.

Ţigările, alcoolul, hainele şi electrocasnicele, pe lista reducerilor de cheltuieli

Creşterea preţurilor la ţigări îi pune pe gânduri pe mulţi dintre fumători, astfel că una dintre cele mai drastice măsuri de reducere a cheltuielilor va fi pe acest segment. Peste patru din zece fumători spun că vor să reducă această cheltuială, iar unul din patru vrea chiar să se lase de fumat, în timp ce ceilalţi trei îşi propun să fumeze mai rar sau să cumpere mărci mai ieftine, arată un sondaj realizat de 360insights.

Pe lista reducerilor de cheltuieli se află şi alcoolul, hainele, electrocasnicele, dar şi amenajările pentru casă. „În plus, şi petrecerea timpului liber va suferi modificări, oamenii alegând să rărească momentele de distracţie sau relaxare şi plănuind să meargă mai rar în restaurante, cluburi sau la teatru”, a mai adăugat Manuela Dănilă.

La polul opus, coşul de cumpărături cu produse alimentare nu va fi afectat, iar românii vor menţine la nivelul anului trecut consumul de fructe, legume, iar produsele lactate, de panificaţie şi carne, precum şi apa îmbuteliată nu vor suferi mari reduceri. Totuşi, cumpărătorii vor fi mai atenţi când vor pune în coş sucuri îmbuteliate, dulciuri şi cafea. O reducere a cheltuielilor, dar de mică anvergură, va fi înregistrată pe segmentul produselor farmaceutice.

„Cheltuielile cu întreţinerea casei, incluzând facturile de electricitate, apă sau gaz, sunt de asemenea considerate vitale traiului de zi cu zi şi românii nu cred că vor reuşi să facă mari reduceri în acest domeniu. Mai mult, 17% preconizează ca în acest an să cheltuiască mai mult decât în 2009, nefiind neapărat o intenţie personală de a creşte aceste cheltuieli, ci mai degrabă o estimare făcută gândindu-se că va creşte preţul utilităţilor şi prin urmare şi valoarea facturilor de plătit", se mai arată în sondaj, realizat în februarie pe un eşantion de 800 de persoane de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani din mediul urban.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.