Senatorul independent Şerban Mihăilescu a mers din nou la DNA pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul privind armele de vânătoare, potrivit Realitatea.net.Senatorul independent a mai fost la sediul DNA şi în urmă cu o săptămână în dosarul în care este cercetat pentru primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar procurorii au început, încă din ianuarie, prezentarea materialului de urmărire penală.
Plenul Senatului a avizat favorabil, în iunie anul trecut, cu 77 de voturi pentru şi 29 de voturi împotrivă, cererea de începere a urmăririi penale a senatorului din grupul independenţilor Şerban Mihăilescu, două voturi fiind anulate. (T.G.)