Se întâmplă în România. O elevă din Galaţi a fost bătută în plină stradă, ieri, de un jandarm de la Ordine Publică. Potrivit oamenilor legii, sergentul-major Emanuel Badiu, de 27 de ani, era în afara programului când a atacat-o pe fată. "M-a sunat cu două seri înainte şi m-a ameninţat. Mi-a zis că mă urmăreşte, dar nu l-am luat în serios. Când s-a întâmplat, ieşisem de la şcoală cu colegii şi am mers la un suc. El a venit, m-a dus afară, m-a trântit jos şi m-a lovit cu picioarele în coloană, în faţă şi apoi a plecat. Am scăpat datorită unui avocat care a intervenit, m-a luat cu maşina şi m-a dus la Poliţie", a declarat, azi, Daniela Vasilache, care a ajuns cu răni grave la spitalul judeţean.
Sergentul-major era angajat al Jandarmeriei Române încă din 2006, şi deşi cei din detaşamentele de la Ordine Publică sunt supuşi anual unui control psihologic, se pare că Badiu a reuşit să-i păcălească pe medicii specialişti, acesta demonstrându-şi comportamentul violent.
“Sergentul-major a fost supus ultima oară unui control de specialitate în martie 2009, urmând ca luna viitoare să fie retestat”, a declarat pentru cotidianul.ro Marius Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române. Emanuel şi-a dat ieri demisia, iar de azi a fost trecut în rezervă, el urmând să ajungă în faţa Parchetului Militar.