Săptămâna trecută, presa centrală a descoperit un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.Ordonanța de urgență fusese pregătită în secret și conținea două puncte principale:
– înființarea unei comisii interministeriale (Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii), care, alături de Consiliul General al Municipiului București, să preia atribuțiile de avizare pentru PUZ-uri de la Comisia Națională a Monumentelor;
– solicitanții de avize de acest fel care nu vor primi în 30 de zile un răspuns din partea comisiei interministeriale față de demolarea unui imobil de patrimoniu sau față de construirea într-o zonă protejată pot considera că au primit avizul tacit.
Sigur că o parte a opiniei publice s-a revoltat împotriva acestei noi tentative de atacare și mutilare a patrimoniului construit. Sigur că și o parte a presei, pe bună dreptate, a amendat interesul special al ministrului Dezvoltării de a modifica un act normativ, pe care, până în prezent, soțul ministrului – cunoscut mogul imobiliar – l-a încălcat de nenumărate ori, cu beneficii foarte mari însă. Sigur că ”societatea civilă” a sărit mintenaș în ajutor, să nu care cumva să-i deranjeze ”presa rea și ticăloșită” liniștea doamnei ministru, căci, nu-i așa, e nevoie de liniște, și nu de aluzii insidioase, pentru a deveni ”ministrul șantierelor”. Și cine se pricepe cel mai bine la așa ceva? Grupul pentru Dialog Social și „Revista 22”, care au și trântit o dezbatere intitulată pompos ”Protejarea patrimoniului și dezvoltarea urbană". Șezătoarea desfășurată la sediul GDS din Calea Victoriei a avut, până la urmă, un unic și meschin scop, acela de a o scoate pe Elena Udrea basma curată din scandalul stârnit de ordonanța de urgență pentru modificarea legii urbanismului.
În micuța curte de pe Calea Victoriei era mare agitație, ca în 2007, când președintele atunci suspendat venea, de vreo două ori pe săptămână, la prietenii săi din societatea civilă să-i suduie pe cei 322 de parlamentari, pe oligarhi, moguli și tonomate din presa inamică. Ei bine, agitația de joi de la sediul GDS nu era produsă de data asta de vreo vizită a președintelui, ci de mult trâmbițata prezență la dezbatere a Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării.
Care de transmisie tv, ziariști câtă frunză, câtă iarbă, arhitecți celebri și mai puțin celebri, membri ai Corpului Diplomatic și, firește, câțiva activiști oranj. La intrarea în sediul GDS, zgribulită de frig, dar vădit emoționată, Rodica Culcer o aștepta pe doamna ministru. Andreea Pora, plină de importanță, ca de obicei, cu telefonul în mână, aranja militărește în sala de dezbateri armata de jurnaliști veniți să capteze vorbele Elenei Udrea. ”Luminile nu atât de aproape de canapea! Hai mai repede cu trepiedele voastre! Alo, voi cu camerele, vă așezați odată?! Aaa, pe voi, de la ziare, o să vă ducă cineva în partea cealaltă a sălii, duceți-vă pe acolo, dar acolo o să stați în picioare…”
Radu Filipescu, cunoscutul disident, sprijinea ușor stingher parcă cadrul ușii de la sala unde urma să se desfășoare dezbaterea. Arhitecții invitați la eveniment vorbeau de-ale lor între ei, notându-și ceea ce voiau să o întrebe pe doamna ministru.
Camerele tv pe trepied, luminile potrivite după prețioasele indicații ale doamnei Pora, reporterii la locurile lor, și gata!, dezbaterea poate să înceapă. Un coleg cameraman. ieșit afară în curte la o țigară, dă buzna, sare peste scaune să ajungă mai repde la camera televiziunii unde lucrează și dă semnalul: ”A venit Udrea!”. Lumea se precipită, gâturile se întind spre dreapta, către ușa principală, bliţurile scapără la foc automat. Însoțită de Rodica Culcer, doamna Udrea își face apariția. Zâmbește larg și fals, la toată lumea, strânge mâini și primește complimente. În spatele Elenei Udrea, ca un paj inadecvat, se strecoară și fostul ministrul al Culturii Toader Paleologu. Radu Filipescu, din pragul ușii în care stătuse până atunci, îl întâmpină bucuros: ”Ooo, dacă știam că vin doi miniștri, deschideam ușile alea mari”. Bietul Paleologu se bucură și el că cineva îi dă onorul. Mult în spatele Elenei Udrea intră aproape nebăgat în seamă și arhitectul Mircea Ochinciuc – președintele filialei București a Ordinului Arhitecților din România. Între timp, doamna Udrea s-a așezat pe canapeaua unde a stat de atâtea ori al său mentor politic, încadrată de Rodica Culcer și de Toader Paleologu. Pe o altă canapea, vizavi de Udrea stă răsturnat într-o canapea Radu F. Alexandru – senator PDL de Drumul Taberei și coleg de colegiu electoral cu doamna ministru. Undeva, în spatele lui Radu F. Alexandru, pe un scaun incomod și cu haina în brațe, o altă figură cunoscută: Sorin Ioniță – director de cercetare al SAR, și el un sinecurist prezidențial.
Doamna Culcer face introducerea, mulțumind reprezentanților presei că au venit în număr atât de mare, dar nu uită să-i ironizeze: ”V-am întins un fel de capcană! Numai invitând-o pe doamna ministru am reușit să strâng toată presa”. După care începe să povestească pe repede înainte despre scandaloasa ordonanță de urgență. Firește, fără a o incrimina nici măcar un milimetru pe Udrea. ”Dezbaterea” începe să curgă după un scenariu previzibil. Doamna Culcer întreabă:
”Nu-i așa, doamnă ministru Udrea, că dumeavoastră nu știați despre această ordonanță de urgență, nu-i așa, doamnă ministru, că dvs. nu puteți fi de acord cu așa ceva, nu-i așa, doamnă ministru, că veți prelua propunerile domnului președinte Băsescu din raportul Comisia Prezidenţială pentru Patrimoniul Construit Situri Istorice şi Naturale, atunci când veți reglementa cadrul legislativ etc… ”.
Iar Udrea răspunde: ”Bineînțeles că nu știam (…), bineînțeles că eu – în primul ca cetățean, dar și ca ministru al Dezvoltării – sunt furioasă pe dezastrul urbanistic care se produce de douăzeci de ani, în România (…). Bineînțeles că voi ține cont, bineînțeles că așa voi proceda…”.
Când unul dintre arhitecții mai curajoși aruncă incomoda întrebare ”Și totuși, de unde a apărut ordonanța asta de urgență, dacă dvs., doamnă ministru, nu știți de ea?”, doamna Culcer – rușinată parcă de îndrăzneala acelui arhitect – îi înmânează Elenei Udrea copia acelui proiect de ordonanță de urgență. Fără nici un fel de ezitare, doamna ministru răspunde cu deja cunoscuta-i inocență, strident jucată: ”Eu am aflat din presă despre această ordonanță de urgență, poate fi un fals sau un proiect pe care l-a elaborat Ministerul Culturii”.
Desigur, cum de nu ne-am dat seama?! Asta era! Un fals! ”Rușine, Dinu Patriciu!”
Odată aruncată pisica moartă cu ordonanța de urgență în brațe, în curtea Ministerului Culturii, lingușitor, Radu F. Alexandru preia ideea din zbor și sare în sprijinul doamnei ministru Udrea: ”Da, da, să răspundă la chestia asta reprezentantul ministrului Culturii”, indicându-l pe consilierul ministrului Kelemen Hunor. Domnul cu pricina, Mircea Angelescu, bâiguie teribil de încurcat niște scuze din care nu se înțelege decât faptul că nici instituţia pe care o reprezintă nu a elaborat un astfel de proiect de ordonanță de urgență. Ziariștii își aruncă zâmbete cu subînțeles și își dau coate, având totuși grijă să nu-i vadă doamna Udrea, doamna Culcer sau, Doamne ferește de mai rău, doamna Pora.
În sfârșit primesc dreptul la cuvânt și arhitecții. ”Oh, dar nu toți, ci doar un reprezentant al lor, căci nu-i timp să vorbească toată lumea. Doamna ministru, din păcate, nu are prea mult timp! Domnia sa e foarte ocupată! ”
Începe să vorbească extrem de aplicat pe domeniu arhitectul Dan Marin – vicepreședintele OAR, filiala București. Omul ar vrea să-i adreseze câteva întrebări și să o pună în temă pe doamna ministru cu ofurile lor, ale arhitecților. Își revine rapid din ”impertinență” după ce Rodica Culcer îl șfichiuieşte discret cu o privire aspră: ”De fapt nu sunt întrebări, doamnă ministru. Sunt niște întrebări retorice… ”.
Elena Udrea răspunde plină de bunăvoință – la fel de grosier jucată – la problemele ridicate de arhitectul Dan Marin: ”Vă asigur că voi face tot posibilul să…, nu voi ezita să cer sprijinul dvs., al arhitecților, toate aceste probleme ridicate de dvs. sunt cuprinse în programul nostru de guvernare și le vom rezolva, etc…”.
Și tot așa până când dezbaterea ia sfârșit. Concluzia: ordonanța de urgență e orfană, nimeni nu știe de unde a apărut, sau, cel mai probabil e un fals ordinar.
Paleologu se conversează în franceză cu cei de la Ambasada Franței. Domnul Goe al guvernelor Boc I și II ar mai sta la o porție de palavre, dar îl zorește Elena: ”Hai, trebuie să mergem”. Doamna ministru se îndreaptă cu alai și cu Toader Paleologu de-a dreapta-i către Touaregul albastru parcat în curtea minisculă a sediului GDS de pe Calea Victoriei.
Afară, după plecarea Elenei Udrea, continuă transmisia live a ”televiziunii poporului” sau ”noua Europa Liberă” sau OTV sau cum i s-o mai spune. Un Gigel plin de importanță invitat la dezbatere își dă și el cu părerea la microfonul ”televiziunii poporului”: "Avem cel mai drăguț ministru al Turismului din lume!".
