Stau şi mă uit cum se adună în ziare şi pe ecrane, prin conclavuri politice sau pe bloguri, nesfârşite opinii, amendamente şi propuneri pentru revizuirea Constituţiei. Trebuie să împlinim voinţa electoratului exprimată la referendum, asta e partitura obligatorie după care se interpretează orice refren în cheie constituţională. Corect, nimeni nu are curaj să se pună cu o astfel de teză a suveranităţii poporului. Şi, atunci, toată lumea intră, complice, în jocul acesta politic.Partidele de opoziţie, de la care te-ai aştepta să fie mai vigilente, cad şi ele în capcana jocurilor mici şi se scufundă în retorica banală, a contestării intenţiilor lui Traian Băsescu, denunţând planurile autocratice pe care le vrea împlinite printr-o nouă Constituţie. Iar după uşa trântită luni la Cotroceni nu au reuşit altceva decât să se adâncească singuri în ceea ce demascau drept diversiune prezidenţială. Trei zile de aici încolo, cel puţin, se va vorbi despre cât de înţelept a devenit Băsescu lansând, după boicotul Opoziţiei, o nouă invitaţie (ce ar mai fi tunat pe vremuri la adresa celor ce nu dau doi bani pe voinţa poporului!). Sau va fi exploatată la maximum şarada prezidenţială prin care l-a aruncat pe Victor Ponta de pe jilţul abia câştigat, de şef de partid, pe taburetul şchiop de scutier al lui Crin Antonescu. Nici PSD, nici PNL, nemaivorbind de PDL-ul băsescian nu par preocupaţi de o reformare reală a statului.
Ce vor ei este ca viitoarea republică să nu fie croită în beneficiul direct al lui Traian Băsescu, ori, dimpotrivă, să regândească raportul de forţe spre a cuceri puterea deplină în stat. Nimeni nu pare însă preocupat vreo secundă să aducă în zona normalităţii relaţia statului cu cetăţenii săi. O republică autentică, fie ea semiprezidenţială sau parlamentară, trebuie obligatoriu să fie construită în beneficiul indivizilor care au generat-o democratic şi care i se supun.
Adevărata reformă, adevărata voinţă a electoratului ar trebui să însemne că niciunul dintre noi nu va mai fi furat prin afaceri cu bani publici semnate pentru băieţii deştepţi cu carnet de partid. Ar însemna dispariţia umilinţelor pe care le îndurăm la ghişee, în spitale, în şcoală şi reducerea pe cât posibil a nesiguranţei de pe stradă. Ce înseamnă dreptul la viaţă garantat prin Constituţie atâta vreme cât dintr-un spital românesc şansele de a ieşi pe propriile picioare sunt egale cu cele de a câştiga lozul cel mare. Ce greutate mai are textul de lege care vorbeşte despre dreptul la şanse egale sau cel la educaţie când ştim cu toţii că atunci când ai avut ghinionul de a te naşte la ţară ai fost deja condamnat la un trai mediocru.
Poate că, la un moment dat, se va găsi timp, între două şuşanele politice, şi pentru o discuţie aprofundată despre Republica Noastră, nu numai despre a Lor.
