Raportul intermediar al Comisiei Europene privind reforma justiţiei în România, a cărui prezentare a început marţi la Bruxelles, este unul echilibrat şi relevă impactul protestelor din justiţie de anul trecut, soluţionarea greoaie a cazurilor de mare corupţie, dar şi tendinţa ascendentă din activitatea DNA şi unele progrese în eforturile pentru unificarea practicii judiciare.În vreme ce experţii Comisiei Europene consideră că România nu a putut menţine dinamismul reformelor din sistemul judiciar, ministrul Cătălin Predoiu afirmă exact contrariul, că "România a reușit să păstreze cursul reformelor". Discuţiile de fond pe tema modernizării justiţiei din România rămân încă la nivel declarativ.
Justiţia română merge înainte pe traseul dictat de Uniune, dar în pas de melc. Ministrul a făcut un apel la întreaga clasă politică pentru sprijinirea reformelor din Justiţie, prin constituirea unei agende minimale comune încă din vara anului trecut.
Documentul are un caracter pur tehnic, factual, şi nu conţine evaluări de natură politică. În ultimele şase luni, România nu a fost în măsură să menţină dinamismul reformei pe care îl obţinuse până la jumătatea anului 2009, perioada electorală ducând la amânarea dezbaterilor parlamentare privitoare la Coduri, constată raportul interimar al Comisiei Europene dat publicităţii marţi, potrivit realitatea.net.
Rapoartele privind reforma justiţiei din România şi Bulgaria fac parte din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) instituit la aderarea celor două ţări la UE, în ianuarie 2007.