Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câştigat astăzi Marele Premiu al Malaysiei, a treia etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, iar coechipierul său, australianul Mark Webber, a ocupat poziţia secundă.La Sepang, pe locurile 3-10 s-au clasat, în ordine, Nico Rosberg (Mercedes), Robert Kubica (Renault), Adrian Sutil (Force India), Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes), Felipe Massa (Ferrari), Jenson Button (McLaren-Mercedes), Jaime Alguersuari (Toro Rosso) şi Nico Hulkenberg (Williams).
Septuplul campion mondial Michael Schumacher (Mercedes) a abandonat în turul 10 , din poziţia a şasea, din cauza unor probleme tehnice. De asemenea, liderul clasamentului piloţilor, Fernando Alonso (Ferrari), a abandonat cu două tururi înainte de final, când se afla pe locul 9, tot din cauza unor probleme tehnice.
La general, pe primul loc se află Massa, cu 39 de puncte, urmat de coechipierul său de la Ferrari, Fernando Alonso, şi de Vettel, ambii cu câte 37. Team-ul italian Ferrari este lider în clasamentul constructorilor, cu 76 de puncte, urmat de McLaren, cu 66, şi de Red Bull, cu 61.