Fostul secretar general al Guvernului Tăriceanu, Gabriel Berca a declarat la realiattea FM că motivele care au dus la demisia lui din PNL au fsot că în ultima perioadă a fost „marginalizat” din cauza declaraţiilor făcute după alegerilor parlamentare din noiembrie.„Din păcate, în ultima vreme se pare că exprimările mele au supărat. Nu mi-am dorit să plec însă oarecum am fost solicitat să fac acest lucru. După alegerile din noiembrie când am spus că este necesară o alianţă de dreapta în România, am început să fiu privit cu foarte multă suspiciune de anumiţi colegi şi n-am putut asista la nesfârşit la această marginalizare”, susţine Gabriel Berca, la Realitatea FM.
El recunoaşte că în urmă cu 10 zile a avut discuţii cu Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur privind înscrierea în PD-L dar spune că nu a negociat eventuale funcţii. „Nu mă veţi vedea în nicio funcţie în Guvernul României, vă garantez. N-am intrat în PD-L ca să-mi negociez funcţii în Guvern (…) Vom vedea dacă voi fi un iepuraş sau nu. Nu voi accepta niciodată ca punctele mele de vedere să nu fie măcar ascultate”, explică Gabriel Berca.
În urmă cu aproximativ două lini, acelaşi Berca acuza Guvernul Boc şi actuala Guvernare de incomeptenţă: "Actualii guvernanţi sunt pur şi simplu incapabili să rezolve problemele economice ale României şi nu fac altceva decât să se afunde (câteodată cred că absolut intenţionat) şi mai mult în criză. Asumându-şi rolul de prim măcelar al ţării, primul ministru nu ştie să facă altceva decât să taie cheltuieli, fără nicio strategie prealabilă. După ce au fost târâţi în lupta politică, când gaşca Băsescu-Boc le-a promis marea cu sarea, acum aceeaşi echipă de la conducerea României pare să fi uitat de acele promisiuni (…)".
Senatorul PNL Gabriel Berca a demisionat, astăzi din partid şi declară că se va înscrie în PDL.