Magistraţii instanţei supreme au amânat marţi, pentru data de 4 mai, judecarea unei plângeri împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Mai exact, Voicu s-a arătat nemulţumit de faptul că nu a primit o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale într-un dosar de siguranţă naţională instrumentat de DIICOT pe numele său. Procurorii DIICOT cercetau dacă senatorul, în calitatea sa parlamentar, dă informaţii confidenţiale unor oameni de afaceri sau îi informează pe aceştia cu privire la procedurile penale demarate împotriva lor.
Cauza a fost închisă după ce nu s-a constatat comiterea de infracţiuni în legătură cu siguranţa naţională, dar o parte din dosar a fost disjunsă şi trimisă la DNA, pentru cercetarea unor infracţiuni de corupţie, acesta din urmă fiind dosarul în care s-a obţinut arestarea senatorului.
La termenul de marţi avocatul lui Voicu nu s-a putut prezenta, astfel că procesul nu se putea judeca. Un alt motiv pentru care şi procurorul a fost de acord cu amânarea cauzei pentru data de 4 mai a fost lipsa dosarului cauzei. Senatorul a fost adus în sala de judecată fără cătuşe, şi numai după ce toţi ceilalţi deţinuţi au fost scoşi afară. Voicu a refuzat să facă declaraţii
Voichiţa Răşcanu